Peste 30% din gospodăriile din blocul comunitar sunt încălzite astăzi cu gaze naturale. Prețurile gazelor și energiei electrice în UE au crescut vertiginos începând cu 2022, anul în care Rusia a invadat Ucraina, punând presiune financiară asupra gospodăriilor și sectorului economic. Criza gazelor naturale din Europa a fost un punct de cotitură pentru politica energetică a UE. Deși consecințele imediate au fost dureroase, criza a evidențiat nevoia de independență energetică și de accelerare a tranziției energetice.
Multe sectoare industriale au fost afectate negativ, în special industria chimică, sectorul transporturilor și agricultura, unde gazele naturale sunt utilizate ca materie primă sau sursă de energie. Criza a stârnit proteste și neliniște socială, deoarece cetățenii s-au confruntat cu facturi mari la energie și costuri de trai în creștere, scrie publicația online energypress.gr.
Care sunt posibilitățile de aprovizionare ale Europei
Gazele sunt transportate, în principal, prin conducte, în timp ce utilizarea terminalelor de regazificare a gazelor naturale lichefiate (GNL) a crescut semnificativ în ultimii ani.
Principalele conducte care alimentează continentul european sunt:
(a) conducta Yamal-Europe pentru transportul gazelor naturale din Rusia prin Belarus și Polonia până în Germania ( a fost închisă);
(b) conducta TAP (Trans Adriatic Pipeline) pentru transportul gazelor naturale din Azerbaidjan prin Turcia, Grecia, Albania și Italia, oferind o sursă alternativă importantă pentru Europa; (c) conducta TurkStream pentru transportul gazelor naturale rusești prin Marea Neagră și a Turciei către Europa de Sud;
(d) conducta transsiberiană (sau conducta Urengoy- Pomary-Uzhhorod) pentru transportul gazelor naturale rusești prin Ucraina către Europa centrală (este închisă);
(e) conductele Nord Stream 1 și 2 pentru transportul gazelor naturale rusești direct în Germania prin Marea Baltică (Nord Stream 1 a funcționat până în 2022, dar din cauza evoluțiilor geopolitice, funcționarea sa a fost suspendată și Nord Stream 2 finalizate în 2021, dar niciodată puse în funcțiune);
(f) conductele TENP și NEL care privesc rețelele interne de conducte care leagă diferite țări din Europa de Vest și Centrală, distribuind gaze naturale din principalele puncte de intrare.
Nevoia crescută de diversificare a surselor de energie a condus la dezvoltarea rapidă a infrastructurii de regazificare a GNL-ului în Europa. Terminalele permit importul de GNL din zone îndepărtate precum SUA, Qatar și Algeria. În Europa, principalele terminale de regazificare GNL sunt situate în:
(a) Spania, care are cele mai multe terminale de regazificare GNL din Europa, acoperind o parte semnificativă din cererea Europei de Sud;
(b) în Țările de Jos (Gate Terminal), un hub pentru importul de GNL în Europa de Nord;
(c) în Italia și Grecia, jucând un rol central pentru Europa de Sud și Balcani;
(d) în Germania, unde construiește terminale plutitoare de regazeificare a GNL pentru a reduce dependența de gaze naturale rusești (trei unități plutitoare de stocare și regazificare a GNL sunt în prezent în funcțiune și două FSRU suplimentare urmează să fie puse în funcțiune la începutul anului 2025).
Gazul, arma Rusiei
Criza gazelor naturale care a s-a declanșat în Europa în anul 2022 este una dintre cele mai importante provocări energetice și geopolitice ale erei moderne. Cauzele crizei au fost războiul din Ucraina și ea a provocat perturbări serioase pe piața gazelor naturale. Rusia, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale către Europa, a redus drastic exporturile prin conducte, folosind gazul ca instrument de presiune geopolitică. Multe țări europene, în special Germania, Italia și Ungaria, au fost puternic dependente de gazele naturale rusești, ceea ce a evidențiat vulnerabilitățile sistemului lor energetic.
UE s-a reorientat spre alte surse
Având în vedere aceste consecințe neplăcute, UE a căutat noi surse de energie, consolidând cooperarea cu țări precum SUA, Qatar și Norvegia, întărindu-și, în același timp, independența energetică prin investiții în tranziția energetică. Au fost introduse măsuri pentru reducerea consumului de energie, precum limitarea încălzirii și iluminatului în spațiile publice. UE a avansat cu măsuri de accelerare a tranziției energetice cu investiții semnificative în surse regenerabile de energie, precum și în tehnologiile de stocare a energiei și hidrogen.
Ponderea importurilor UE de gaze naturale din Rusia a scăzut de la 40% în 2021 la aproximativ 15% în 2023. Această reducere a fost posibilă în principal ca urmare a unei creșteri bruște a importurilor de GNL și de o scădere generală a consumului de gaze.
Importurile de GNL din SUA s-au triplat
Datorită investițiilor în terminalele de regazificare GNL, capacitatea UE de import de GNL a crescut cu 40 de miliarde de metri cubi în 2023, iar încă 30 de miliarde de metri cubi sunt de așteptat să fie puse în funcțiune. Norvegia și Statele Unite au fost principalii furnizori de gaze naturale în 2023. Norvegia a furnizat aproape 30% din toate importurile de gaze naturale. Furnizori suplimentari sunt țările din Africa de Nord, Regatul Unit și Qatar. În 2023, UE a importat peste 120 de miliarde de metri cubi de GNL. În 2023, SUA au fost cel mai mare furnizor de GNL către UE, reprezentând aproape 50% din totalul importurilor. În 2023, importurile din SUA aproape s-au triplat față de 2021. Cei mai mari importatori de GNL din UE sunt Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Italia.
Utilizarea combinată a conductelor și terminalelor GNL oferă Europei flexibilitatea necesară pentru a-și satisface nevoile energetice și pentru a-și asigura securitatea energetică.