Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania va continua să primească migranți din Italia

Germania va continua să primească migranți din Italia

de Redacția Jurnalul    |   

Germania a decis să continue să primească migranții care ajung în Italia, a declarat ministrul german de Interne, la două zile după ce a anunțat suspendarea unui acord cu Roma pe această temă, potrivit Reuters.

În cadrul unui program de solidaritate al Uniunii Europene, Germania se angajase să ajute state membre, precum Italia, care sunt copleșite de migranți, prin primirea a 3.500 de persoane. Miercuri, însă, Germania a anunțat suspendarea acordului motivând că Roma nu își onorează obligațiile care îi revin în temeiul așa-numitelor reguli de la Dublin ale UE de a procesa cererile de azil în țara de sosire.

Ulterior, ministrul de Interne Nancy Faeser a declarat că recenta criză de pe insula italiană Lampedusa a determinat Germania să primească noi refugiați.

„Motivul pentru care am suspendat procedura .... este faptul că Italia nu a arătat niciun fel de dorință de a prelua persoane în cadrul procedurii Dublin. Acum este evident că ne vom îndeplini obligația noastră de solidaritate", a declarat Faeser pentru postul german de televiziune ARD.

Premierul italian Giorgia Meloni a cerut vineri ca UE să acționeze în comun „cu o misiune navală dacă este necesar" pentru a împiedica migranții să traverseze Mediterana dinspre Africa de Nord.

Ea a promis măsuri dure ca răspuns la valul de sosiri de migranți de săptămâna aceasta în Lampedusa, unde debarcarea a 7.000 de migranți a declanșat apeluri de ajutor din partea politicienilor locali.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: germania migranti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri