Dacă mi s-ar cere să aleg câteva secvențe pe care le consider cu adevărat memorabile din spectacolul omagial consacrat împlinirii unui veac de la eroicele bătălii de la Mărășești, le-aș alege, fără să stau prea mult pe gânduri, pe următoarele două.
Prima secvență ar fi aceea când lacrimile și emoția l-au copleșit pe Gheorghe Zamfir, iar magul neîntrecut al naiului s-a oprit pentru câteva momente din cântat. Gest de o măreață simplitate, pe care l-am putut vedea, cu profundă emoție și cu deosebit respect, grație transmisiei în direct realizată de postul Antena 3. Gest care spune totul despre felul în care un om de excepție și un artist de geniu de ținuta lui Gheorghe Zamfir trăiește și exprimă tâlcurile profunde ale evenimentului omagiat.
Cea de-a doua secvență ar fi aceea în care Klaus Iohannis, președintele României, s-a ridicat și a plecat de la spectacolul omagial înainte ca acesta să fi luat sfârșit. Secvență care, însă, nu a mai fost vizionată în transmisie directă, dar despre gestul președintelui tuturor românilor am aflat, la scurtă vreme după ce el s-a produs, dintr-o succintă consemnare a confratelui Dan Constantin. Care, sec și neiertător, taxează gestul președintelui Klaus Iohannis ca ,,lipsă de respect pentru acest moment cu puternice rezonanțe’’.
Nu știu, măcar până la ora când scriu aceste rânduri, dacă un coleg de breaslă, a avut curiozitatea să îl întrebe pe maestrul Gheorghe Zamfir ce a simțit și ce a trăit pe scena spectacolului omagial. Dar, și așa, nu cred că este greu de bănuit răspunsul domniei sale. După cum nu știu, iarăși deocamdată, să existe o explicație oficială a gestului- haideți să îi spunem:,,nepoliticos’’ sau ,,neinspirat’’- al domnului președinte Klaus Iohannis. Ceea ce complică serios lucrurile fie și dacă ne gândim că, în ziua precedentă festivităților de la Mărășești, domnia sa a participat, la Sibiu, la cea mai mare întâlnire a sașilor. Unde, după ce a rostit un frumos discurs, a rămas să vizioneze parada portului tradițional și nu a plecat decât după ce manifestarea s-a încheiat.
Ce-i drept, un discurs frumos a rostit domnul Klaus Iohannis și la Mărășești. Discurs după care a mai rămas, pentru câtăva vreme, și la spectacolul omagial. Gest care se înscrie în ordinea firească a respectului pe care președintele României era și este dator să îl exprime față de jertfa eroică a înaintașilor. Motivat sau nu, gestul de a pleca de la spectacolul omagial înainte ca acesta să se fi încheiat, face ca mesajul- sincer, nu mă îndoiesc- pe care domnul președinte a vrut să îl transmisă poporului să fie pus în umbră.
Ceea ce, iertat să fiu, depășește cadrele unei simple gafe de protocol. Pentru –că, dacă lacrimile și emoția care au pus stăpânire pe Gheorghe Zamfir în timp ce își susținea recitalul, sunt de natură să ne sporească respectul și admirația pe care le nutrim statornic față de marele artist, așa încât aceste secvențe pot fi numite ca admirabile momente de istorie, în schimb, plecarea bruscă a președintelui Klaus Iohannis de la spectacolul omagial readuce în actualitate câteva motive de entuziasm bine temperat, pe care, oameni de bună credință fiind, ne bucuram să credem că au devenit istorie.
Cât privește împrejurarea că gestul președintelui Klaus Iohannis nu este, din păcate, singura impolitețe comisă în acest cadru solemn, dacă luăm în seamă și jenantele secvențe în care au fost surprinși lideri celor două camere ale Legislativului și despre care s-a discutat nu cu multă vreme în urmă pe canalul Antena 3, aceasta este departe de a opera ca o circumstanță atenuantă. Dimpotrivă, aceasta nu este decât dovada adevărului că, oricâte discursuri măiestrite ar recita mai marii destinelor țării, mai ales în împrejurări solemne, aroganța și suficiența pe care le divulgă micile lor gesturi spontane nu fac decât să le pună sub un riscant semn de întrebare credibilitatea imaginii pe care se străduiesc să ne-o livreze…