Gheorghe Lazăr, o personalitate de referință în istoria României, a fost un vizionar și un reformator al sistemului educațional.
Astăzi, la 201 ani de la trecerea în neființă a lui Gheorghe Lazăr, ne amintim cu recunoștință de viziunea și contribuțiile sale remarcabile în domeniul educației românești. Fondatorul primei școli cu predare în limba română la Sfântul Sava din București, Gheorghe Lazăr a fost un adevărat pionier al învățământului modern, dedicându-și viața răspândirii cunoașterii și consolidării identității naționale prin educație.
Dincolo de datele controversate ale nașterii sale, impactul său asupra învățământului românesc este incontestabil. Provenind dintr-o familie de țărani liberi din Avrig, Lazăr și-a construit drumul spre o carieră de influență printr-o educație solidă desfășurată în Transilvania și în prestigioasele centre universitare din Viena.
Gheorghe Lazăr s-a născut în iunie 1779 la Avrig, fiind al şaselea copil al unei familii de ţărani, Gheorghe şi Maria Lăzăroaie. Și-a început studiile la Şcoala Normală din Avrig, continuând cu Liceul piarist din Cluj (1799-1801) şi liceul catolic din Sibiu (1801/1802), studiile variate urmate la Cluj (limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe) constituind bazele pregătirii sale enciclopedice, pentru ca după absolvire, cu o bursă oferită de Consistoriul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, să urmeze studii de Teologie şi Filosofie la Universitatea din Viena (iar în particular, studii de Drept, Medicină, Matematică şi Inginerie), perioadă în care a lucrat ca topograf pentru Napoleon I. După finalizarea studiilor, Gheorghe Lazăr, s-a reîntors la Sibiu, fiind hirotonisit arhidiacon și fiind încadrat la Școala teologică ortodoxă. Ulterior, a tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie.
Cu un spirit nesupus și un devotament ferm pentru răspândirea culturii române, Gheorghe Lazăr a traversat obstacole instituționale și culturale considerabile. În Transilvania, a înfruntat rezistența puternică a celor care se opuneau educației în limba română, în urma conflictului cu episcopul Vasile Moga, care a culminat cu interzicerea tipăririi manualelor în română, a decis să se stabilească în Țara Românească. Ajuns la București, Gheorghe Lazăr a rezistat presiunilor vremii și a reușit, în 1818, să pună bazele primei școli cu predare în limba română la Sfântul Sava, o inițiativă revoluționară, mai ales într-o epocă în care învățământul se desfășura preponderent în limba greacă. Cu sprijinul unor personalități marcante, precum Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, Gheorghe Lazăr a contribuit decisiv la promovarea și consolidarea limbii române ca vehicul de transmitere a cunoștințelor științifice și culturale.
Școala de la Sfântul Sava atât un centru educațional, cât și un bastion în lupta pentru afirmarea identității culturale românești. Elevii săi, care proveneau din diferite medii sociale, de la copii de meseriași la dascăli, simbolizau începutul unei revoluții culturale, demonstrând că limba română are potențialul de a fi un instrument adecvat pentru comunicare academică și științifică, sfidând astfel prejudecățile timpului, printre primii absolvenţi ai şcolii de la Sfântul Sava numârându-se Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, Simion Marcovici și alții.
Gheoarge Lazăr a inițiat un ambițios proiect de organizare a învățământului românesc în patru trepte, inaugurat print-o ”Înștiințare” în care era expus proiectul de organizare a învăţământului în patru trepte ('”tagme'”) de învăţături. În prima '”tagmă'”, care era destinată începătorilor, erau predate cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi aritmetică. În cea de-a doua '”tagmă”, nivelul gimnazial, se predau: gramatica, împreună cu sintaxa, poetica şi mitologia, geografia globului pământesc, retorica şi ”Istoria neamului cu a Patriei dimpreună'”. În cea de-a treia ”tagmă”, erau predate discipline de nivel mai înalt: matematici superioare (aritmetica, geometria, trigonometria, algebra), geografia de nivel superior, geodezia sau iniţierea câmpului, economia şi arhitectura, în timp ce ultima treaptă era destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, a juriştilor şi profesorilor, iar pentru cei care doreau să devină preoţi, era conceput un program aparte, cu ore de religie şi istoria religiei.
Un mare patriot, Gheorghe Lazăr și-a făcut cunoscute ideile prin îndemnul la redeșteptare națională cu ocazia discursului extrașcolar ”Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie”, în 1819, ocazie cu care a readus în atenţia contemporanilor săi contradicţia dintre trecutul glorios al strămoşilor romani şi prezentul decăzut. In cadrul discursului el a spus următoarele: ”Dar oare când s-ar ridica duhul din ţărâna acelora şi ar privi peste strenepoţii marelui Chesar, slăvitului Aurelie şi înaltului Traian, oare în ziua de astăzi mai cunoaşte-i-ar? Negreşit i-ar căuta în palaturile cele mai împărăteşti, şi i-ar afla în vizuinele şi bordeiele cele proaste şi încenuşate; i-ar căuta în scaunele stăpânirii şi i-ar afla amărâţi subt jugul robiei; i-ar căuta proslăviţi şi luminaţi, şi cum i-ar afla? Rupţi, goli, amărâţi şi asemănaţi dobitoacelor, de tot căzuţi în prăpastia orbirei, bine gătiţi spre slujba vrăjmaşului omenirei, răpitorul casei părinteşti. Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare aşteaptă căzuta semenţie cuviincioasa izbăvire; ţărâna strămoşească cu cuvânt pretendiriseşte acum mântuire căzuţilor săi strenepoţi înălţându-ţi braţul prea Sfinţiei tale, însuşi din sângele părintesc mijlocitor acelora spre mângâere.”
Implicat activ și în mișcări politice, Gheorghe Lazăr a sprijinit Revoluția din 1821, arătând astfel că educația și acțiunea civică sunt forțe complementare ale schimbării, ceea ce l-a făcut să devină o figură incomodă pentru autoritățile conservatoare, fiind persecutat și determinat să se retragă, bolnav, la Avrig unde și-a petrecut ultimii ani de viață.
Gheorghe Lazăr a murit la 17 septembrie 1823, la doar 44 de ani, fiind înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale.
Ca omagiu pentru fondatorul învățământului în limba națională, mai multe instituții de învățământ poartă numele lui Gheorghe Lazăr, printre care: Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu (fostul liceu al iezuiților), Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca şi altele, iar la data de 5 iunie, ziua naşterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, începând din anul 2007, în România se sărbătoreşte Ziua învăţătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007.
Gheorghe Lazăr a fost mai mult decât un simplu educator, a fost un deschizător de drumuri care a dat formă uneia dintre cele mai importante transformări din istoria educațională a românilor. Prin curajul său de a înfrunta convențiile și de a căuta mereu progresul, a devenit sinonim cu valorile pe care trebuie să le întruchipeze fiecare societate în căutarea sa spre cunoaștere și emancipare.
Moștenirea lui Gheorghe Lazăr reflectă atât transformările educaționale pe care le-a inițiat, cât și curajul necesar pentru a influența schimbarea în fața unei rezistențe puternice, căci încercările sale de a promova limba și cultura română, împreună cu eforturile sale de a oferi educație pe scară largă, au avut drept scop democratizarea accesului la cunoaștere, fapt care a jucat un rol crucial în dezvoltarea conștiinței naționale. Școala de la Sfântul Sava, pe care a fondat-o, a devenit un punct central pentru gândirea progresistă din acea vreme și a influențat direct generațiile viitoare de lideri intelectuali și culturali, absolvenții acestei școli fnd implicați în mișcările ulterioare de renaștere națională, demonstrând cât de profundă a fost amprenta pe care Gheorghe Lazăr a lăsat-o în domeniul educațional.
Curajul de a sfida status quo-ul, combinat cu viziunea sa pentru un sistem educațional accesibil tuturor, chiar și celor din păturile sociale mai puțin favorizate, a plantat semințele unei mișcări care a dus, în cele din urmă, la dezvoltarea unei identități naționale consolidate angajament față de educația în limba maternă care a continuat să fie o sursă de inspirație pentru reformatorii și gânditorii din toate domeniile.
Astăzi, la 201 ani de la moartea sa, când privim spre trecutul plin de provocări și transformări ale României, figura lui Gheorghe Lazăr se ridică simbolic, fiind un model de dăruire și viziune, eforturile sale reprezentând o reamintire puternică a faptului că educația este un pilon fundamental pentru dezvoltarea și emanciparea unei națiuni. El ne-a arătat că investiția în educație nu este doar o datorie morală, ci o necesitate strategică pentru viitor. Gheorghe Lazăr a contribuit la ridicarea standardelor educaționale ale timpului său, dar a deschis și calea pentru o mai mare deschidere culturală și intelectuală, fiind o pildă a puterii transformatoare a educației și relevând importanța pe care un singur individ o poate avea în vastul peisaj al istoriei și culturii unei națiuni.
Gheorghe Lazăr rămâne un simbol al schimbării și al progresului, un om care a înțeles că educația reprezintă temelia pe care se clădește viitorul unei națiuni. Prin cuvintele sale inspirate, „Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare așteaptă căzuta semenție cuviincioasa izbăvire”, vizionarul Gheorghe Lazăr a trasat un adevărat manifest pentru redeșteptarea culturală și națională, reamintindu-ne că libertatea și progresul sunt strâns legate de educația în limba maternă și de consolidarea identității naționale, demonstrând că o societate care investește în educație investește în propriul viitor, transformându-și idealurile într-un pilon al identității și progresului național prin viziunea și sacrificiul său.