Circula, înainte de *90 , o anecdotă spumoasă care suna cam așa:
- Tată, tovarășul X este ilegalist?
- Da, copile, dar numai pe jumătate…
- În ce sens?
- Păi, în sensul că el se ascundea de agenții Siguranței regimului burghezo-moșieresc, dar nu îl căuta nimeni.
Cam așa ar trebui să sune, schimbând ceea ce este de schimbat, o nouă și foarte amară anecdotă, despre Sebastian Ghiță de data asta. Acel Sebastian Ghiță fugit de sub nasul celor care erau anume plătiți să îl supravegheze și care, acum, aruncă în aer lumea bună a politichiei carpato-pontico-dâmbovițene cu dezvăluirile sale. Firește, este sarcina instituțiilor competente ale statului de drept să facă toate demersurile pentru a da de urma mioriticului ,,el fugitivo’’, așa după cum este de datoria morală a tuturor celor ce cunosc adevărul despre întortocheatele relații ale personajului să spună acest adevăr. Luați, însă, această sintagmă- ,,este de datoria’’- exact în sensul de deziderat, adică la nivel strict teoretic, de principiu, pentru că îmi este foarte greu să cred că există o voință unanimă ca Ghiță să fie adus acasă, să fie confruntat cu foștii săi prietenari, azi dușmani jurați și, în acest fel, să ne lămurim cum au stat, de fapt, lucrurile.
Deocamdată, însă, după cum se vede treaba, sunt încă mulți și tari pe funcții aceia care nu au nici-un interes să dea de urma lui Ghiță –fugarul, necum să îl mai și vadă în fața anchetatorilor. Care anchetatori- luați, vă rog, aminte!- fac parte din sistemul justiției, în primul rând al procuraturii, la ale căror butoane se află cadre de nădejde ale regimului instituit de Amiralul Dezastrului Național, Traian Băsescu, pe care, până una alta, nimeni nu le-a clintit de pe post. Cât privește localizarea fugarului guraliv, iarăși trebuie să avem ceva mai multă reținere atunci când ni se livrează o adresă mai exotică decât alta. Așa încât să nu vă fie de mare mirare dacă eu unul (și nu numai eu) îi dăm crezare lui Liviu Dragnea, care a spus, răspicat și direct, cum că s-ar putea ca insul cu pricina ,,să fie cumva prin țară și își râde de noi’’.
,,Își râde de noi’’-iată o expresie care m-a pus foarte serios pe gânduri și de la care ar fi cazul să plecăm atunci când discutăm despre un lucruri cert pe care nimeni nu îl mai poate contesta și pe care orice declarație-bombă a lui Sebastian Ghiță nu îl mai poate infirma. Este vorba despre faptul că, în vreme ce noi, oamenii de bună credință, dar prea puțin spre deloc inițiați în tainele politichiei subțiri, de la vârf, credem cât se poate de sincer că un anumit lider de partid e gata să moară de gât cu Traian Băsescu și clica lui și număram zilele care rămăseseră până la Referendum, exact acel lider tânăr în care ne pusesem atât de mari speranțe, croia , la Ghiță în vie sau în alte locații tainice și pitorești de pe meleagurile scumpei noastre patrii, tot felul de planuri ,,din cuțite și pahare’’ taman cu oamenii de casă, cadrele de nădejde ale regimului represiv al satrapului din Dealul Cotrocenilor.
Așa se și explică, poate, și de ce, după ce anumiți emisari de peste Ocean și din niște state –cheie sau organisme ale Uniunii Europene au zis că Traian Băsescu rămâne bătut în cuie pe post, același tânăr și zâmbăreț premier a plecat țanțos nevoie mare la Bruxelles, de unde s-a întors cu coada între picioare și cu foaia de parcurs pe care i-a înmânat-o, în văzul lumii bune, J M Barroso personal.
Nu contest, poate că, din motive de majoră importanță geo-strategică, s-a dorit, pentru noi, soluția de compromis numită ,,coabitare’’. Dar, nu era, cinstit și demn, din partea premierului să vină în fața noastră și să ne explice de ce e mai bine așa și nu altminteri? Bineînțeles că era, dar, cu toate acestea, domnia sa a ridicat din umeri și a mers mai departe. Cât despre ceea ce a urmat, adică despre tot felul de jocuri de culise și de combinații meschine de pe urma cărora Laura Kovesi a fost căftănită în fruntea DNA, nici de data asta nu cred că mai este nevoie să le căutăm motivații cinstite și corecte. După cum nu cred că mai trebuie să căutăm sofisticate explicații pentru a afla, acum, mai bine mai târziu decât decât niciodată, de ce exact firmelor lui Sebastian Ghiță li s-a încredințat lucrări la anumite instituții – cheie pentru asigurarea securității naționale. Așa după cum nu putem uita nici faptul că, în perioada în care președinte al PSD era Victor Ponta, Sebastian Ghiță se erija în port-drapelul tineretului social democrat și clama cu maximă aroganță: ,,Trebuie să ne rupem de cei 25 de ani de la revoluție’’. Acestea și poate încă alte isprăvi despre care încă nu am aflat înscriindu-se în logica vicioasă a unui politicianism de drept comun, de pe urma căruia a suferit și mai suferă țara asta.
Acum, când ,,Sebi’’ Ghiță dă pe goarnă exact cât și ceea ce crede el că este nevoie spre a învolbura apele, aflăm că persoana despre care vorbeam mai înainte abia așteaptă să fie chemat la o comisie de anchetă și să spună tot ceea ce știe. Mulțumim frumos, dar nu crede domnia sa că era mai bine și mai corect ca, atunci când se afla în fruntea guvernului, ca și a partidului care l-a propulsat pe Sebastian Ghiță pe un fotoliu de senator, să fi împiedicat să se întâmple asemenea lucruri și nu să le fi favorizat?...
,,Dacă’’ și ,,când’’ va fi localizat Sebastian Ghiță, iar, după aceea, ,,dacă’’ și ,,în ce măsură’’ dezvăluirile sale se vor confirma și, mai cu seamă, ce urmări vor avea toate acestea, rămâne încă de văzut. Deși, judecând după bâlbâielile în lanț ale unor anumite autorități, se vede treaba că fugarului cu program i se dedică o melodie preferată cu un refren ușor modificat: ,,Ghiță, NU te- aștept deseară la portiță’’…
Am, așadar, tot mai multe și mai serioase temeiuri să îl cred pe Liviu Dragnea atunci când declară că este posibil ca fugarul trans-național să se afle în țară și să își râdă de noi. Declarație care trebuie citită într-o cheie mult mai nuanțată, adică în sensul că batjocura sa cinică și disprețul său nerușinat față de oamenii de bună credință ai acestor meleaguri nu sunt doar o manifestare de moment, cu reprezintă o realitate pe care nimeni și nimic nu o mai poate ascunde și, cu atât mai puțin, o mai poate contesta.