Jurnalul.ro Editoriale Ghiulul identitar care ar trebui să țină de foame

Ghiulul identitar care ar trebui să țină de foame

de Ionuț Bălan    |   

Mi-e și jenă că trebuie să scriu asta în 2019, dar politicienii speculează în continuare cu succes obsesiile identitare ale electoratului. Îndeobște, când se vorbește despre asta, sunt avuți în vedere naționalist-populiștii, care mizează pe exacerbarea sentimentului de identitate națională, firesc altminteri. De altfel, ei sunt prin tradiție maeștri ai scamatoriei de marketing prin care politicilor economice corecte îndreptate spre stimularea prosperității cu expresia vagă, dar încărcată emoțional și nervos, a "mândriei de a fi român".  

 

Numai că, la o privire mai atentă, descoperim aceeași strategie și în secțiunea cealaltă a spectrului politic, cea a autointitulaților "progresiști". Drept contrapondere la naționalism, ei propun ca balsam identitar europenismul, cosmopolitismul și globalismul. Nu mai e vorba de limbă, cultură și religie, ci de rasă, gen, orientare sexuală și clasă socială. La limită, tot ceea ce contează este planeta, care trebuie salvată cu orice preț de "schimbările climatice" induse de activitatea umană.

 

Să fim bineînțeleși, nu se poate trăi fără sentimentul unei identități și nu există identități bune și rele, superioare și inferioare etc. E treaba fiecăruia ce își asumă/alege. Problema e că oamenii par să aibă nevoie de politicieni, adică de stat, ca să își simtă identitatea legitimată. Și atunci ce să ne mai mirăm și să ne plângem că statul ne reglementează toate aspectele vieții devreme ce noi înșine îl implorăm să ne spună solemn cine suntem și că e bine să fim cine suntem. Ce să ne mai mirăm că există norme pentru curbura castravetelului când noi cerem de la stat definiția filosofică a omului.

 

Și ce poate fi mai ușor pentru politicieni decât să promoveze o identitate sau alta prin propagandă, directă sau prin legi și reglementări? E infinit mai ușor decât să creezi un cadru economic stimulant sau măcar să știi să nu obstrucționezi economia și pe investitori. În schimb, oferi șpagă electoratului un ghiul identitar, ca să-i țină de foame.   

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri