Jurnalul.ro Ştiri Externe Gigant minier, acuzat de contaminarea apei

Gigant minier, acuzat de contaminarea apei

de Redacția Jurnalul    |   

Gigantul minier global Rio Tinto, care a stârnit indignare după ce a distrus un sit indigen străvechi din Australia în 2020, se confruntă cu noi presiuni din partea investitorilor și creditorilor cu preocupări sociale, în legătură cu practicile privind apa la două dintre minele sale.

Un grup care reprezintă fondurile de pensii din Marea Britanie, Local Authority Pension Fund Forum (LAPFF), și-a exprimat îngrijorarea cu privire la gestionarea apei de către companie la mina de cupru Oyu Tolgoi din Mongolia și la o mină de ilmenit din Madagascar.

Aceasta este problema de care trebuie să se ocupe directorul general Jakob Stausholm, care a fost adus pentru a restabili licența socială a companiei după ce aceasta a aruncat în aer un adăpost de piatră pentru aborigeni la Juukan Gorge.

Întrebările legate de acreditările de mediu ale Rio Tinto ar putea complica eforturile sale de a obține aprobări guvernamentale pentru construirea unei mine de litiu în Serbia și pentru a săpa o mină de cupru gigantică în Arizona, ambele proiecte fiind amânate de mult timp de proteste locale.

„Rio Tinto are deja un risc reputațional semnificativ care provine din cauza defileului Juukan Gorge, astfel încât provocările sale legate de apă din Madagascar și Mongolia (ca două exemple presante) reprezintă o amenințare uriașă de deteriorare suplimentară a reputației”, a declarat președintele LAPFF, Doug McMurdo, pentru Reuters.

Având în vedere numărul tot mai mare de litigii legate de gestionarea apei la nivel global și intrarea în vigoare a unor reglementări mai stricte, aceste provocări reprezintă, de asemenea, o problemă foarte importantă din punct de vedere financiar, a mai spus acesta.

Rio Tinto a declarat că a recunoscut importanța apei pentru comunitățile gazdă și că s-a „angajat să promoveze o gestionare eficientă a apei și o transparență sporită pentru părțile interesate”.

LAPFF, ai cărei membri dețin fonduri de pensii din Marea Britanie în valoare de peste 350 de miliarde lire sterline, a încercat să obțină sprijin pentru o rezoluție care ar presa Rio Tinto să efectueze evaluări independente ale impactului asupra apei la siturile sale miniere.

„Există sentimentul că firmele au făcut greenwashing și că trebuie să se confrunte cu o reglare de conturi. Rezoluțiile acționarilor sunt o modalitate bună de a aduce această recunoaștere”, a declarat McMurdo, vorbind despre companii în general. Practicile privind apa din industria minieră sunt deosebit de îngrijorătoare, a spus el.

Rio Tinto a primit un calificativ „F” din partea consilierului de mediu CDP pentru că nu a dezvăluit grupului datele sale privind apa din 2016. Și alte companii miniere importante au primit calificative „fail” pentru nedivulgare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gigant minier contaminare apă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri