România rurală picotește. Doar când ploile se retrag în ceruri, iar soarele usucă lacrimile de iulie ce picură pe obrajii viței-de-vie, oamenii se dezmeticesc și-și bat în piepturi cruci mari pentru a alunga blestemul grindinei ce-ar putea să le piardă strugurii și belșugul toamnei.
Sub piramida însorită a Istriței, dincoace și dincolo de linia ce unește astăzi județele Prahova și Buzău, ființele pripășite de providență în acest pământ gras au avut, de milenii, două îndeletniciri de căpătâi: creșterea viței-de-vie și prepararea vinului - preocupare ce acoperă anul întreg - și cioplirea pietrei, exersată mai mult iarna. Ambele activități sunt la fel de vechi și din amândouă au crescut de-a lungul vremii povești ce încă mai dăinuie. Emoția și frumusețea uneia dintre ele - săpată în Crucea Manafului, monument unic al românilor aflat în vatra satului Greceanca - le voi dezveli aici, cu speranța că astfel simbolul de calcar alb ce-a unit cândva două destine bizare va avea parte de mai mult respect din partea noastră. Cine știe, poate va fi chiar reabilitat, îngrijit, valorificat. Dumnezeu știe…
Flori galbene de castravete
„Crucea Manafului? Păi, apucați-o așa, drept, pe lângă cimitir, tot pe Drumu’ Mare. După puțul cu apă bună - nu știu de l-o mai îngriji cineva -, dați de brațele astea de piatră răstignite între vii. Într-un sfert de ceas măsurat cu piciorul sunteți acolo. Cu mașina să nu vă împotmoliți, e potecă rea”. Sandu al lu’ Udățeanu rămâne preț de câteva clipe nemișcat în brazda verde din care licăresc vioaie zeci de flori galbene de castravete. „Mulțumesc”, îngaim tulburat de ochii zemoși arcuiți peste umbra mea, mai sus de clipa aievea. Bărbatul noduros scrutează adâncul zării, își clămpăne dinții stricați și conchide împăcat: „Ce-o fi, o fi. A intrat deja mucegaiul în vie, unde n-am atins cu pompa s-a subțiat ciorchinele. Și ce mai cresc bălăriile. Doamne, ce de apă ...” Fiul Istriței bolborosește febril, în vreme ce mâinile-i aspre aleargă în căutarea roadelor lunguiețe: „Oi mai duce-o cu munca până la șaptezeci de ani și gata, mi-o ajunge. De la zece ani trudesc. Am început la Colectiv, cot la cot cu mama, săraca - s-a dus, io am îngrijit-o, io am spălat-o