Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia va impune pedepse mai severe în cazul celor care provoacă incendii de vegetaţie

Grecia va impune pedepse mai severe în cazul celor care provoacă incendii de vegetaţie

de Redacția Jurnalul    |   

Persoanele responsabile de provocarea incendiilor de vegetaţie vor trebui să plătească amenzi mai mari, a anunţat ministrul grec pentru Protecţie Civilă, Vassilis Kikilias, în urma informaţiilor potrivit cărora multe dintre incendiile din Grecia din această vară au fost provocate de om, relatează marţi dpa.

Amenzile vor ajunge la 30.000 de euro (33.000 de dolari) şi chiar mai mult, a declarat Kikilias la postul public ERT luni seara.

Potrivit ziarului To Proto Thema, măsura are drept scop în primul rând prevenirea incendiilor, iar suma s-ar putea dubla în cazul repetării infracţiunii. De asemenea, contravenienţii ar putea fi obligaţi să plătească costurile stingerii incendilor. Până în prezent, legea prevedea amenzi de 300 până la maximum 5.000 de euro.

Zeci de incendii izbucnesc zilnic în toată Grecia, răspândindu-se rapid din cauza vegetaţiei uscate. Săptămâna trecută, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a afirmat că cele mai multe incendii au fost provocate de om.

Multe dintre incendii sunt cauzate de neglijenţă, de exemplu în urma arderii deşeurilor de grădină sau din cauza grătarelor aprinse în condiţii de vânt. Scântei provocate de procesul de sudare şi şlefuire sunt o altă cauză.

În cazurile de incendiere intenţionată, făptaşii riscă închisoarea. Autorităţile admit faptul că prinderea piromanilor este dificilă. Conform datelor oficiale, 21 de arestări au fost efectuate în iulie în legătură cu incendiile, într-o lună în care în jur de 1.470 de incendii au fost înregistrate pe tot teritoriul ţării.

Circa 19.000 de turişti au fost evacuaţi din insula Rodos, iar cinci persoane au murit în toată ţara din cauza incendiilor din această vară, între care cei doi piloţi ai unui avion care s-a prăbuşit în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu.

Subiecte în articol: grecia pedepse incendii vegetatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri