„Pe linie paternă, Grigore Cugler era nepotul poetei junimiste Matilda Cugler-Poni. Muzicant virtuoz și precoce, pianist și, îndeosebi, violonist cu o tehnică perfecționată, în pofida celor două degete pierdute în Primul Război Mondial, compozitor de muzică de cameră reprezentată internațional, membru în orchestre prestigioase, a debutat ca scriitor cu schița absurdistă Match nul în revista Tiparnița literară, prin intermediul lui Petru Comarnescu (1928); refuzat de avangardiștii de la revista unu, își publică, în 1933, în Vremea, apoi în volum hiperludicul, fantasmagoricul microroman Apunake, care - deși ignorat de critica vremii - îi creează o gloriolă în cercurile boemei literare, care dezvoltă și un stil de viață (apunakismul, un fel de malagambism avant la lettre)”, remarca, dintr-o suflare, criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Avangardist de unul singur
Mai departe, pe urma aprecierilor profesorului Cernat: „Grigore va fi considerat mai târziu epigon al lui Urmuz (el însuși compozitor și muzicant în orele libere), dar e mai mult decât atât - și altceva. Fantezismul său jovial, bufon și licențios, nu are nimic din impersonalitatea urmuziană. Ca și alți congeneri (Victor Valeriu-Martinescu, Ionathan X. Uranus, Jacques G. Costin), Cugler e un «avangardist de unul singur», fără agendă revoluționară”. În plus: „Satira moravurilor sexuale e domeniul său predilect, vădit și în compozițiile colaterale. Drumul dragostei e o povestire doar în litera «d» (ca în experimentalul Alfabet al lui Sașa Pană și Moldov), Erată - o corectură licențios-burlescă a unor greșeli de tipar etc. Alături de scatologic-escatologicul Apunake, al cărei erou crește halucinant ca personajul din nuvela Un om mare a lui Mircea Eliade, textele cugleriene sunt niște «alte fenomene» ale imaginației avangardiste. Un roman absurdist mai diluat, dar cu câteva savuroase satire erotice - specialitatea casei (Afară-de-Unu- Singur), a apărut litografiat în 1945”.
Diplomat în vremuri tulburi
Grigore Cugler s-a căsătorit în 1937 cu suedeza Ulla Gerda Lizinca Matilda Dryssen, fiică de atașat militar. A fost și diplomat de carieră, atașat la Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga, Stockholm și Oslo în vremuri... complicate. „De la Oslo, după 30 decembrie 1947 va decola precaut, stabilindu-se «prin tragere la sorți» în Peru, împreună cu familia. Aici, s-a ilustrat ca instrumentist în Orchestra Națională din Lima. Ca scriitor, e promovat de neobositul prieten Ștefan Baciu, apoi - după ce s-au convins că autorul chiar există... - de alții, care l-au publicat în Mexic, în Italia ș.a.m.d. Scrierile sale exilate - mai observa Paul Cernat - seamănă, de altfel, cu ale lui Baciu, dar mai lirice (vezi și nostalgica Autobiografie).
„Sâni umpluți” la Rio de Janeiro
„A mai scris poeme sentimentale trăsnite, parodii de tot felul; s-a ilustrat inclusiv ca grafician de avangardă (la un nivel inferior celui atins în Cuba de Sandu Darie, fostul coleg al lui M. Blecher sub numele S. Haim). A compus și o Carte de bucate, în același stil abracadabrant; cartea a apărut mai întâi în 1952, la Rio de Janeiro, și cuprinde rețete de genul «Sâni umpluți», «Țipar cu mătănii», «Costițe sultanine» - evoca istoricul literar Paul Cernat. Interzis în țară, târziu recuperat de antologiile avangardei autohtone (după, totuși, o includere timidă în antologia lui Sașa Pană din 1969), autorul lui Apunake devenise, potrivit amintirilor lui Paul Goma, un fel de legendă în anumite medii carcerale din deceniul stalinist, ca urmuzian anticomunist și exilat”.
Pe pagină cu Cioran, Eliade, Ionescu...
Printre ultimele comentarii critice: „Cugler ajunge, după 1968, și la microfonul Europei Libere, intervievat de Monica Lovinescu (interviul a apărut, după 1990, într-un volum în care intră și congenerii Cioran, Eliade, Ionescu, Comarnescu, Stéphane Lupasco). Apunake fusese citită, în serial, și la BBC Londra. După moarte, arhiva îi va fi înmânată de soție lingvistului Eugen Coșeriu. Receptarea românească postdecembristă, în continuă creștere, o urmează pe cea legitimată de exil. Culegeri incomplete, dar cuprinzătoare din scrierile sale au apărut în anii 1990-2000, îngrijite de Mircea Popa și de Florin Manolescu”. Concluzia: „«Condotierul fantezie» rămâne un artist șarmant și excentric, a cărui legendă face parte din viața și opera sa. Ambele - «apunakiste»…”.
O mostră cugleriană
Decan al Majestății
(din Apunake și alte fenomene)
Am scalpat celebritatea geamandurii de cristal
Şi-am încins întreg pământul cu reflexul mâinii mele,
Împănând tricofisiţii unui Rege fără piele
În slănina parcelată a tarifului vamal.
Samuraiul se întinde ca o glandă de granit.
Rübetzahl mi-a spus: vreau pipi şi şi-a pus paltonu-n stele
Unde eşti priveghetoare a vaniliilor mele,
Catapodică madamă cu dinam la răsărit?
Puşi în rame, Mirmidonii iau aspecte de gutui,
Eu reeditez, arhaic, Gloria Sempiternelă.
Fără spasmuri moare Ghiara sub hermina de flanelă,
Aninându-şi pericardul şi seminţele în cui.
Marea dă serbări în cinstea prototipului Macac
Dumnezeu se fermentează, înfrăţind ştreangul cu jugul,
Regele perfid îşi scoate bătăturile cu plugul,
Dăruind castane coapte văduvelor din Karnac.
Fac un semn, dau o poruncă. Ascensorul umilit
Se dizolvă, fără vorbă, în puţină Eterie.
Lumea întreagă derapează, mirosind a feerie
Spre Decanul Majestăţii, Condotierul fantezie
Luminos şi invizibil ca un astru rătăcit.
„Cât de futilă şi aiurea este în fond această viaţă”
Grigore Cugler a debutat literar în 1928, dar primul volum i-a apărut abia în 1934: „Apunake şi alte fenomene”. Vărul său, Petru Comarnescu, a intuit valoarea literaturii tânărului debutant, recomandând romanul într-o iscusită prezentare către cititorii revistei Vremea. „Grigore Cugler - aprecia Comarnescu - este primul scriitor contemporan de la noi care creează un astfel de tip simbolic, pe Apunake, cu care cititorii Vremii vor face cunoştinţă, vor râde şi poate vor lăcrima, gândindu-se cât de futilă şi aiurea este în fond această viaţă, pe care o privim îndeobşte cu prea multă seriozitate”.
Adevăruri crude şi permanente
În completare: „A scrie prin aluzii, prin simboluri, a dezvălui şi a lipi măşti noi pentru a le smulge pe cele vechi o dată cu cele noi, iată lucruri destul de subtile și rafinate pe care numai culturile mai înaintate le posedă. De aceea este îmbucurător şi deschizător de drumuri noi acest debut într-o literatură care cunoaşte epica de câţiva ani, care nu ştie încă ce-i umorul, ci, datorită lui Caragiale, abia ştie ce-i comicul şi care nu utilizează nici scrisori persane, nici fantoşe pirandelliene şi nici tipuri simbolice pentru a spune sub o formă mai subtilă şi mai artistică adevărurile crude şi permanente”. L-a prezentat elegant văru’, nu?
Opt limbi străine
În noiembrie 1926, Grigore Cugler s-a înscris (cu succes) la concursul de admitere în diplomație, fiind încadrat ca atașat de legație începând cu 1 ianuarie 1927. Cugler avea de altfel argumente (lingvistice) puternice în favoarea înregimentării diplomatice: vorbea fluent franceza, germana, engleza, suedeza, norvegiana, daneza, italiana și spaniola (potrivit mențiunilor din dosarul întocmit de autorități).
Mlădiță de austriac
Fiul al medicului Grigore Cugler și al Anei, scriitorul își trăgea sevele dintr-o veche familie austriacă stabilită în Moldova, cea a arhitectului Karl von Kugler (nobil austriac devenit arhitect-șef al Iașilor, constructor al casei Kogălniceanu etc.).
Erou la 13 ani
În 1914, după studii primare absolvite în satul natal și studii secundare urmate la Piatra Neamț, Grigore Cugler s-a înscris la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, participând ca elev militar, la doar 13 ani, la luptele de lângă Pitești, unde, în urma exploziei unei ghiulele, s-a ales cu trei răni. Recuperat, a luat parte în continuare la campania de apărare a țării, trăind în condiții grele refugiul din Moldova (1917-1918). Reformat în urma noilor răni căpătate, Grigore Cugler a fost decorat de trei ori cu însemnele Armatei Române. Un erou!
121 de ani s-au împlinit pe 7 aprilie 2023 de la nașterea lui Grigore Cugler, diplomat, scriitor, muzician
„«Condotierul fantezie» rămâne un artist șarmant și excentric, a cărui legendă face parte din viața și opera sa. Ambele - «apunakiste»”, Paul Cernat, istoric literar
„Va fi considerat epigon al lui Urmuz, dar Grigore Cugler e mai mult decât atât - și altceva. Fantezismul său jovial, bufon și licențios, nu are nimic din impersonalitatea urmuziană”, Paul Cernat, istoric literar
Grigore Cugler a urmat cursurile Conservatorului din București, ca elev al lui Alfons Castaldi, și, în paralel, cursurile Facultății de Drept (ambele absolvite strălucit)