Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vreme rea, valabilă în judeţe din zona Moldovei.
Conform prognozei, până la ora 16:00, în localităţi din judeţele Bacău, Vrancea şi Vaslui va cădea grindină de dimensiuni mici şi posibil medii. De asemenea, se va semnala vijelie, iar cantităţile de apă vor depăşi 35 - 40 l/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES