Antrenorul spaniol, aflat în funcţie din 2016, a reuşit să câştige trofeul în cea de-a doua sa finală în trei ani, după cea pierdută în 2021 contra lui Chelsea.
"Noi am câştigat în Europa, suferind, dar este normal. Uneori, ai nevoie şi de şansă, pe care nu am avut-o în trecut", a adăugat Guardiola la conferinţa de presă de după meci.
Antrenorul de 52 de ani a mulţumit proprietarilor din Emirate că l-au menţinut în post, în ciuda eşecurilor repetate pe scena europeană.
"În mod obişnuit, după ce ai eşuat să câştigi Liga Campionilor, antrenorul este concediat. Câte cluburi nu distrug proiecte în acest fel", a declarat tehnicianul catalan, aplaudat de jurnalişti la sosirea în sala de presă.
"Este o mare onoare pentru club de a avea acest troffeu. Dar sunt echipe care îl câştigă şi apoi dispar, iar eu nu vreau aşa ceva", a insistat el.
Tehnicianul trecut pe banca echipelor Barcelona şi Bayern Munchen a spus că "are sentimentul că victoria în Liga Campionilor dă credit celor cinci titluri câştigate în ultimele şase ediţii în Premier League. Dar, este adevărat, trebuie să câştigi în Europa ca să fii considerată o bună echipă şi am reuşit".
Guardiola a afirmat că a fost "foarte mişcat" de un mesaj primit în cursul dimineţii din partea lui Alex Ferguson, emblematicul antrenor al echipei Manchester United, rivala care a reuşit tripla (campionat, cupă, Liga Campionilor) în 1999.
Tehnicianul spaniol i se alătură scoţianului în cărţile de istorie şi cu performanţe mai mari chiar, pentru că a devenit primul antrenor care a câştigat în acelaşi an campionatul, cupa naţională şi Liga Campionilor de două ori: cu Barcelona în 2009 şi cu City în 2023.