În urmă cu fix un an, la 4 noiembrie 2019, Guvernul Orban se instala la Palatul Victoria. Evoluțiile de atunci și până în prezent ale bugetului de stat, creditului guvernamental și numărului de șomeri, împărțite pe secvențe de câte un minut, arată viteze maxime de cheltuire și îndatorare, dar și o frână puternică a încasărilor fiscale.
Pe scurt, în cele 525.600 de minute ale guvernării Orban, deficitul bugetar acumulat a fost de 86,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 165.000 de lei pe minut - echivalentul a 35.000 de euro pe minut, arată calculele Jurnalul realizate pe baza datelor Ministerului Finanțelor. În primele 9 luni din acest an (care au însumat 350.000 de minute), veniturile bugetare au scăzut cu 562 de euro pe minut, pe când cheltuielile au crescut cu aproape 23.500 de euro pe minut. Guvernul a avut, în acea perioadă, încasări de 135.580 de euro pe minut, dar cheltuielile se ridicau la 175.629 de euro pe minut.
Alt exemplu: soldul creditului guvernamental a crescut, în perioada octombrie 2019 - septembrie 2020 (11 luni, adică aproximativ 491.000 de minute), cu 24,3 miliarde de lei. Asta înseamnă o viteză de îndatorare a Guvernului de 50.524 de lei pe minut - echivalentul a 10.750 de euro pe minut.
Minusuri pe piața muncii
În ceea ce privește evoluțiile de pe piața muncii, datele Institutului Național de Statistică arată o creștere cu aproape 121.000 de persoane a numărului de șomeri înregistrată din octombrie 2020 până în septembrie 2020. În aceste condiții, calculele noastre arată că la fiecare 10 minute două persoane au intrat în șomaj. Aceste date se verifică și „în oglindă”, întrucât efectivul de salariați a scăzut, în aceeași perioadă, cu 100.000 de persoane.
Efectivul de salariați a scăzut, în perioada octombrie 2019 - septembrie 2020, cu 100.000 de persoane, echivalentul a 12 angajați pe oră
În primele 9 luni din acest an, Guvernul a încasat 650.000 de lei pe minut, dar a cheltuit 843.000 de lei pe minut