Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul atacă pensiile militarilor și polițiștilor. Cum se apără rezerviștii

Guvernul atacă pensiile militarilor și polițiștilor. Cum se apără rezerviștii

de Diana Scarlat    |   

Scandalul pensiilor din Armată, Poliție și Servicii este legat de creșterea salariilor bugetarilor și faptul că pensiile militarilor și agenților în retragere s-ar majora odată cu acestea. Pentru a slăbi presiunea asupra bugetelor ministerelor, din care se plătesc aceste pensii, guvernul pregătește OUG care să schimbe modalitatea de indexare. Zeci de mii de pensionari militari au murit în câțiva ani, în urma scandalului tăierii pensiilor, susține președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

 

Guvernul nu mai vrea să majoreze, conform legislației în vigoare, pensiile foștilor angajați MAI, MapN, SRI și STS și pregătește o ordonanță în acest sens. „După apariția legii salarizării, ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că lăsam pensiile de serviciu să se actualizeze cu ceea ce este la cei activi, vom ajunge într-o situație foarte neplăcută începând de anul viitor, pentru că, din păcate, economia nu poate să susțină astfel de creșteri. Prin această Ordonanță de urgență, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând nu scădem nicio pensie aflată în plată”, a declarat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu. Aceasta a subliniat că în prezent foarte mulți dintre cei din sistemul de Apărare preferă să iasă la pensie chiar și la 40 de ani, deoarece pot primi o pensie chiar și de 120% față de salariu. Indexarea care se discută este în vigoare din 2009. Prin această ordonanță, guvernul vrea doar să scape de corelarea pensiilor cu majorările salariale din sistem. Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a explicat pentru Jurnalul Nașional: „Ei nu mai vor să recalculeze pensiile aflate în plată. La MApN s-au majorat salariile cu 15% de la 1 iulie, iar legea spune că trebuie să se coreleze și pensiile pentru cei care au ieșit de pe aceeași funcție. Majorarea pensiilor trebuie să fie egală cu majorarea salariilor, prin Legea 223 din 2015, dar nu mai vor să facă acest lucru”.

 

Bugetul este separat de CNP

Pensiile speciale ale celor care au lucrat în Armată, Poliție sau Servicii nu au legătură nici cu sistemul de contribuții la pensiile de stat, nici cu legislația muncii, iar pensiile militare nu sunt plătite nici de la bugetul Casei Naționale de Pensii, nici de la bugetul statului, ci de la bugetele fiecărui minister, pentru MapN, MAI și Ministerul Public. Cadrele militare în rezervă ripostează față de decizia actualului guvern de a schimba, prin OUG, modalitatea de calcul al pensiilor militare, pentru că nu se poate face, așa cum s-a declarat oficial, pe baza contribuțiilor, aceste contribuții neexistând în sistemul de Apărare. “Nu au nicio legătură aceste pensii militare cu cele de la Casa Națională de Pensii. Noi am contribuit în interior întotdeauna și nu am avut voie să comentăm de ce ni se taie 25% din net, după ce ni s-a mai luat și din brut. Doamna ministru a Muncii nu are nicio legătură cu pensiile militarilor. Legea este aceeași pentru toți pensionarii din MApN, MAI și Servicii, algoritmul de calcul este același, iar pensiile se plătesc din bugetul fiecărui minister. Încă din 2009, când bugetele acestor ministere erau mult mai mici decât sunt astăzi, reprezentanții lor au declarat că nu este nicio problemă de plată a pensiilor militare, pentru că mortalitatea este foarte mare în acest sistem și se înregistrează economii foarte mari la bugetul de pensii: 500 de pensionari militari mor în fiecare lună”, a declarat, pentru Jurnalul Național, Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

 

Muncă silnică și fără drepturi

În plus, programul de lucru al militarilor și polițiștilor nu ține cont de nicio prevedere a legislației muncii în vigoare, iar în afară de polițiști, ceilalți angajați ai acestor ministere nu au dreptul să fie reprezentate prin sindicate și nici să protesteze. Deși se trage un semnal de alarmă din partea guvernului, în legătură cu numărul mare de pensionări în sistem, datele oficiale arată că numărul pensiilor în plată este în scădere. “Noi avem contracte cu statul care nu au legătură cu Codul Muncii, pentru că noi avem alt gen de activitate. În acest moment sunt 184.000 de pensionari militari și erau 186.000 la începutul anului, deși se pensionează foarte mulți, în fiecare lună. Mortalitatea este foarte mare, am avut și multe cazuri de sinucidere în ultimii ani. Un pilot militar, la 45 de ani este terminat, nu mai are niciun organ întreg. Cine gândește stahanovist vede un polițist sau un militar de 60 de ani alergând după hoți de 18 ani și sărind gardurile”, mai spune Dogaru.

 

Polițiștii locali au de 3,5 ori mai mulți bani

Și Dumitru Coarnă arată că polițiștii au cel mai mult de suferit în urma deciziilor și schimbărilor legislative luate în defavoarea lor de Ministerul Muncii, atât în privința pensiilor, cât și a salariilor din sistem. „Dacă facem o lege cum a gândit Carmen Dan cu Olguța și Vâlcov, eu am voie să trec pe roșu, dumneavoastră nu. La polițiștii locali din Iași le-au făcut 7.000 salariul de încadrare. Un tehnician criminalist cu 15 ani vechime are undeva la 2.000-2.2200 de lei”, a declarat Dumitru Coarnă, care a și intrat în conflict direct cu ministrul de Interne, Carmen Dan, cei doi acuzându-se reciproc, în declarații publice.

 

Din octombrie 2009, până la 30 iunie 2013 au murit 39.000 de pensionari MapN, MAI și din Servicii, după ce s-a declanșat scandalul tăierii de pensii. Toți erau cu vârste între 45 și 60 de ani. Le veneau deciziile de pensii în plic și făceau infarct pe loc. Iar acum probabil că vor muri mai mulți. Mircea Dogaru, președintele SCMD

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni că ordonanţa de urgenţă privind pensiile militare de serviciu va fi discutată în şedinţa de miercuri. Aceasta a precizat că, din informaţiile pe care le are, nu se va schimba schimba vârsta de pensionare. “Se pregăteşte un act normativ cu care se intră în şedinţa de miercuri. Nu se diminuează drepturile deja câştigate. E momentul ca atunci când spunem că în sistem avem deficit de 20.000 oameni, care creşte, normal e să facem ceva, să îndreptăm aceste lucruri. S-a anunţat un termen de 15 septembrie. Cei care vor să îşi depună dosarele, au timp o lună şi jumătate. Avem un deficit foarte mare în MAI. Am discutat cu premierul şi sunt discuţii să aducem în sistem 4.000 de angajaţi în perioada următoare şi să intervenim pentru dotarea cu echipamente de intervenţie, în primul rând a poliţiştilor de ordine publică”, a declarat Carmen Dan.

 

Cei mai afectați de scandalul pensiilor speciale vor fi sacrificații sistemului de Apărare, adică ofițerii operativi, care nu beneficiază de salarii mari sau de protecție nici în timpul serviciului, nici după ce trec în rezervă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri