„Ca elev la liceul bucureștean Spiru Haret, Haig Acterian a fost bun coleg și prieten cu Mircea Eliade, căruia îi recomandă să citească Omul sfârșit al lui Giovanni Papini (episod celebru, relatat în Romanul adolescentului miop). Eliade, care îl va ficționaliza, mult mai târziu, în Noaptea de Sânziene sub numele lui Dan Bibicescu (și 19 trandafiri trimite la concepțiile lui Haig Acterian), îi va dedica primul său roman, anglo-indianul Isabel și apele Diavolului (1930) poetului Mihail - pseudonimul poetic al lui Haig”, dezvăluia criticul și istoricul Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate lui Haig Acterian.
Specializări la Viena și Berlin
„Plachetele lirice Agonia (1929) și Urmare (1937), de un expresionism morbid și mistic, au însă o calitate modestă - aprecia în continuare profesorul Paul Cernat. O curiozitate rămâne și compoziția dramatică Dialog între închipuiri (reinterpretare spiritualist-creștină a Meșterului Manole) din anii studenției la Conservatorul de Artă Dramatică. Între 1929-1930, Haig se specializează în regie de teatru la Viena și Berlin cu Max Reinhardt, V. Meyerhold, E. Piscator ș.a. Participă la conferințe de specialitate în Italia, Franța și Elveția, de unde trimite corespondențe la ziarul Vremea. Întors în țară, pune în scenă piese de Shakespeare, Eschil și Shaw, dar se ocupă și de film (documentarele Munții Apuseni și Uzinele Malaxa, ambele din 1939)”.
Fondator la „Criterion”
În completare: „Devenit director teatral al compania Ventura, s-a numărat și printre fondatorii asociației culturale Criterion, în 1932, alături de Petru Comarnescu, Eliade, H.H. Stahl, Vulcănescu, Ionel Jianu, Floria Capsali & Co. Un trepidant jurnal de epocă - Cealaltă parte a vieții noastre - i-a fost publicat în 1994 de fratele supraviețuitor Arșavir. Bazată pe traduceri proprii (Furtuna ș.a.) monografia Shakespeare (1938), polemică la adresa shakespearologiei clasice, e o premieră și o referință autohtonă în domeniu. Colaborarea amicală cu regizorul britanic Edward Gordon Craig, ca și fascinația - comună multor congeneri - pentru marionetismul și supramarionetismul concepției sale despre arta actorului, are ecouri în prefața lui Edward Gordon Craig la importantul volum programatic Pretexte pentru o dramaturgie românească (1936), în eseul expozitiv Gordon Craig și ideea de teatru (1937) și într-o densă corespondență editată de Arșavir în anii ’90”.
Însurat cu „Electra legionară”
Pe aceleași unde: „Alte broșuri - recapitularea istorică După un veac de teatru românesc, expunerea de estetică idealist-spiritualistă Limitele artei, militanta Orientarea teatrului - subliniază opțiunile celui mai important teatrolog al tinerei generații interbelice. La începutul anilor ’30, afiliat Asociației Amicii URSS, Haig colaborează în presa comunistă a lui Sahia & Co, la fel ca și bunul amic Petre Țuțea, aka Petre Boteanu. Sub influența lui Nae Ionescu cei doi se legionarizează însă progresiv. Fanatizată va fi soția sa, regizoarea Marietta Sadova, divorțată pentru el de primul ei soț, Ion Marin Sadoveanu. Această (cum s-a spus) Electră legionară, mai vârstnică decât Haig cu șapte ani, îl inspiră și atunci când, în perioada Statului Național Legionar, preia conducerea Naționalului bucureștean, spre neliniștea angajaților inaderenți”.
Viață incognito după dispariția din Guban?
Ultimele tușe: „În perioada rebeliunii din ianuarie 1941, Haig Acterian montează în Piața Teatrului megafoane pentru chemarea la luptă a camarazilor, iar după reprimarea mișcării va fi internat în lagărul de la Lugoj. Scrie aici, până în 1943, o substanțială monografie dramatică despre Molière, apărută după 1990. Eliberat, ca și alți legionari, cu prețul trimiterii în prima linie pe Frontul de Est, dispare în luptele de la Guban (în Caucazul strămoșilor), pe 8 august 1943. Cadavrul nu i-a fost găsit - unii cred că ar mai fi trăit o vreme, incognito. Aventura politică a Mariettei Sadova avea să continue însă și pe durata regimului comunist când, oportun recuperată, va oferi pretexte procesului Noica-Pillat (1958-1959) prin aducerea ilegală în țară a unor cărți ale exilaților Eliade și Cioran cu ocazia primei ieșiri la Paris, după 1947, a Teatrului Național din București”.
„Ca elev la liceul bucureștean Spiru Haret, Haig Acterian a fost bun coleg și prieten cu Mircea Eliade, căruia îi recomandă să citească Omul sfârșit al lui Giovanni Papini (episod celebru, relatat în Romanul adolescentului miop)”, Paul Cernat, istoric literar
„Eliberat, ca și alți legionari, cu prețul trimiterii în prima linie pe Frontul de Est, Haig dispare în luptele de la Guban (în Caucazul strămoșilor), pe 8 august 1943”, Paul Cernat, istoric literar
„Cadavrul nu i-a fost găsit - unii cred că Haig Acterian ar mai fi trăit o vreme, incognito”, Paul Cernat, istoric literar