Jurnalul.ro Cultură Film Halle Berry filmează în Maroc parte a treia a thriller-ului 'John Wick'

Halle Berry filmează în Maroc parte a treia a thriller-ului 'John Wick'

Actriţa americană Halle Berry, care filmează în Maroc partea a treia a thriller-ului 'John Wick', a postat un selfie pe contul său de Instagram în care este văzută în spinarea unei cămile , relatează miercuri EFE. 

Halle Berry se află în localitatea Esauira (sud-vestul ţării) pentru a lua parte la filmările acestei pelicule de acţiune în care protagonistul este tot Keanu Reeves. 

Din Esauira, una din atracţiile turistice ale Marocului, Halle Berry a postat şi fotografii cu iz local în care este văzută îmbrăcată în port berber 'hippie-chic' şi mângâie o pisică. 

Într-o altă fotografie este văzută urcată pe spinarea unei cămile de culoare albă, zâmbind cu ochii închişi sub care a scris: 'I´m free here, I´m me here' (Sunt liberă, sunt aici). Până şi cămila pare să zâmbească. 

Esauira este unul din oraşele cele mai fotogenice din Maroc: înconjurat de un mare zid care îl protejează de Oceanul Atlantic, este o destinaţie aproape obligatorie pentru turiştii care merg la Marrakech pentru a mânca peşte, a cumpăra obiecte artizanale din lemn de tuya şi pentru a se scălda pe frumoasele sale plaje.AGERPRES

Subiecte în articol: halle berry
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri