Pentru a face obiectul de muzeu și mai atractiv, hangiii de astăzi au amenajat masa cu vase de Cucuteni făcute de o artistă și cercetătoare din satul care a preluat numele străvechii culturi. Vasele de lut care reproduc perfect ceramica de Cucuteni de acum 6.000 de ani nu sunt făcute la roata olarului, ci cu o tehnică specială, specifică acestei culturi milenare. La masa lui Sadoveanu se poate chefui și astăzi, în hanul care păstrează inclusiv specificul culinar din vremurile străvechi.
Între Iași și Bacău, la aproximativ 20 de kilometri distanță de Roman, Hanul Ancuței din povestirea lui Mihail Sadoveanu este și astăzi deschis pentru drumeții care vor să se odihnească. Este unul dintre locurile acelea pe care călătorul le alege, în drumurile lungi și obositoare, iar hangiii de azi nu sunt cu mult deosebiți față de cei de altădată.
La Hanul Ancuței obișnuia să tragă și Sadoveanu, despre care se spune că era atât de atașat de acest loc, încât povestirea pe care a scris-o conține, de fapt, foarte multe amănunte din viața lui personală și din experiența scriitorului de la acest han. Când actualii proprietari au preluat hanul, au ținut să rearanjeze totul, pe cât posibil, așa cum era atunci, iar masa la care stătea scriitorul și scaunele din lemn masiv, sculptate în basorelief cu simbolul Moldovei, au fost recondiționate cu mare grijă, pentru a servi atât ca obiecte de muzeu, cât și ca loc de popas pentru mesenii de astăzi care vor să trăiască o experiență unică.
Masa este aşezată chiar lângă vechiul cuptor, vechi și el de peste 100 de ani și încă funcțional. La Hanul Ancuţei, pâinea încă se poate coace la acest cuptor care a fost recondiţionat de meşterii locului.
Secretele celui mai cunoscut loc de popas
Hanul are foarte multe secrete care merită să fie descoperite. Vechimea lui se pierde în negura vremurilor, dar se știe că hanul de astăzi este cel de acum 300 de ani, renovat în mai multe perioade și încă deschis publicului larg, având în continuare aceeași destinație și același tip de organizare.
Pardoseala şi pivniţa sunt păstrate de peste 300 de ani.
Hangiii de astăzi au făcut mai întâi o documentare serioasă, pentru a readuce hanul din poveste la o formă cât mai apropiată de cea inițială. Istoria recentă a hanului începe în anul 1718, când este atestată documentar prima construcţie, într-o formă aproximativ la fel ca aceea de astăzi. A urmat o perioadă de declin a hanului din inima Moldovei, în Primul Război Mondial, iar în anii ’20, hanul era deja în ruină.
Proprietarii de atunci n-au mai plătit impozitele şi hanul a fost confiscat de Casa Rurală. Familia Plugaru, care o avea pe Ancuţa, cea din poveştile lui Sadoveanu, l-a cumpărat de la Casa Rurală, dar nu mai era hanul de altădată. Era deja o cocioabă cu patru odăi. Chiar și așa, hanul a funcționat în continuare, supraviețuind vremurilor schimbătoare.
Renașterea hanului a avut loc după anul 1967, când Nicolae Ceauşescu a trecut pe la Neamţ şi a dispus să se construiască aici un han, aşa cum era cel din vechime și astfel au fost refăcute schițele vechii construcții, aducându-se în noul han inclusiv obiectele vechi pe care arhitecții le-au identificat în această zonă.
Hanul - care se numea Rateş - a fost reconstruit după planurile originale. A fost cunoscut astfel mulți ani, până când actualii proprietari l-au preluat și i-au pus numele din povestirea lui Sadoveanu.
Clădirea, astăzi reconstituită, are două porţi mari şi ziduri foarte groase. Are două feţe, pentru că negustorii intrau cu căruţele aici şi făceau toate schimburile de mărfuri.
Căruţele rămâneau jos, iar mesele erau sus. Astăzi, hanul are exact aceeași structură, dar în partea de jos nu mai intră căruțele, fiind doar mese și o impresionantă expoziție de obiecte tradiționale create de meșteri populari din zonă, de la obiecte de lemn sculptat, până la șervete brodate și măști tradiționale care se poartă în Moldova pentru a alunga duhurile rele înainte de Anul Nou.
La fel ca în marile muzee de etnografie, Hanul Ancuței are și magazin de suveniruri și cămara cu bunătăți – toate obiectele sau conservele tradiționale vândute aici având garanția autenticității, astfel încât trecătorii care se opresc la han să mănânce sau să doarmă pot să admire expozițiile, dar să și plece acasă cu obiecte similare celor din muzeu.
Mobilier de muzeu și acoperiș restaurat cu șiță
La etaj, hanul a păstrat tradiția camerelor de închiriat, pentru cei care vor să se odihnească între drumurile lungi. Și aici este tot muzeu interactiv pentru că o parte din mobilierul din camere este vechi de sute de ani, recondiționat de specialiști în restaurare. Turiştii de astăzi pot dormi pe aceleaşi paturi pe care se odihneau călătorii şi negustorii din vechime, iar alte obiecte de mobilier sunt copii ale celor originale, pentru a se păstra spiritul hanului de altădată.
Acoperişul hanului este reconstituit conform regulilor arhitecturale ale zonei, cu „draniţă” - sau „şiţă” din lemn, acei „solzi” care sunt montaţi unii peste alţii. Dar „şiţa” nu se face oricum, ci printr-o tehnică specială.
„În momentul în care faci şiţa, trebuie să tai buştenii numai în lunile ianuarie sau februarie, apoi trebuie tratat lemnul şi întreţinut în anumite condiţii. Oamenii nu-şi mai pun acoperişuri tradiţionale, pentru că sunt mult mai scumpe decât cele de tablă. M-am consultat cu o specialistă în etnografie de la Piatra Neamț, care a studiat arhitectura tradiţională din această zonă, după ce i-am citit studiile, pentru că am vrut să păstrez aici stilul arhitectonic local”, povestește Nuşa Chiriac, proprietara hanului.
Casa lui Sadoveanu de la Vovidenia
Nușa s-a documentat mulți ani, pentru a găsi toate elementele care pot reconstitui întreaga poveste a lui Sadoveanu la Hanul Ancuței, lansând inclusiv circuite turistice și culturale pentru cei care vor să pășească pe urmele marelui scriitor.
Secretul povestirii „Hanu Ancuţei” poate fi explicat de legenda care spune că scriitorul se îndrăgostise de fata care servea la han. Sadoveanu stătea foarte mult timp în casa de lângă schitul Vovidenia, care-i fusese oferită de episcopul Moldovei şi Basarabiei, şi venea la Hanul Ancuţei să mănânce.
În afară de povestirile lui, locul acesta este un izvor nesecat de legende legate de Sadoveanu. Se spune că şi romanul „Baltagul” ar fi fost inspirat dintr-o întâmplare reală, petrecută tot în aceste locuri, pe care scriitorul a adaptat-o.
În 1968 a fost construit actualul han, exact aşa cum era în 1718. S-au păstrat pardoseala şi beciul.
Hanul Ancuței este asemenea cafenelelor istorice la care se întâlneau marii scriitori europeni, dar are specific românesc, fiind han în toată regula, nu o simplă cafenea. Ruta Cafenelelor Istorice („Historic Cafes Route”) este un traseu certificat de Consiliul Europei, din 2022, lansat și în România, care încurajează turismul cultural.