Horoscop 19 august 2018 BERBEC
Vin idei dintre cele mai ciudate şi originale, dar înainte de a spune despre ele că sunt imposibil de folosit, tocmai prin ciudăţenia lor, mai ai răbdare un pic să înţelegi mai bine situaţia.
Da, poate ţi se cer nişte gesturi pe care, momentan ai impresia că nu le poţi face, că te depăşesc, dar mai aşteaptă un pic şi ai să vezi că nimic nu e atât de ciudat pe cât pare acum.
E nevoie de o reacţie foarte promptă şi rapidă, nu ai timp de gândire, deci trebuie să dai dovadă de o capacitate de a accepta soluţiile diferite de cele pe care le aşteptai. Nu e uşor, dar tu ai această capacitate fulger!
Horoscop 19 august 2018 TAUR
Aruncă o privire înapoi pentru că ai scăpat din vedere o datorie abandonată care îţi cere acum să te ocupi urgent şi de ea. Ai ignorat unele restanţe, ai tot amânat un anumit plan până ce l-ai trecut complet pe linie moartă, dar azi e timpul să rezolvi şi acele aspecte uitate.
Nu poţi trece la etapele următoare ale unor proiecte dacă nu laşi locul curat în urma ta, deci opreşte-te din elan şi vezi ce ai uitat cu voie sau fără voie printre amintiri. Repară, redresează, reaşează lucrurile în ordine şi abia după aceea te poţi gândi la viitor, la noutăţi, la paşii următori.
Horoscop 19 august 2018 GEMENI
Profită de fiecare invitaţie care ţi se face azi şi de fiecare cuvânt bun îndreptat spre tine, pentru că toate conţin energie pozitivă ce îţi vor face ziua mai fericită.
Chiar simţi lumina caldă a iubirii care te învăluie atunci când te afli în compania unor persoane care te răsfaţă în gesturi de simpatie şi afecţiune şi oferi şi tu la fel de mult înapoi.
Datorită lor, vei trăi momente de vârf, în care schimbul de vorbe bune, de încurajări sincere, de poveşti mobilizatoare sau de mesaje de prietenie adevărată vor fi la cote maxime. Pur şi simplu simţi energia pozitivă cum te însoţeşte peste tot şi ai motive de maximă bucurie!
Horoscop 19 august 2018 RAC
Caută un pic în adâncul tău ca să descoperi artistul din tine. Se ştie că eşti una dintre cele mai creative zodii, asta e adevărat, dar au fost momente când nu ai lăsat simţul tău artistic să te domine.
Ai o existenţă în care vrei să te bazezi pe lucruri mai solide, mai palpabile, considerând arta un hobby de vacanţă, dar vine un moment în care exact această latură a sufletului tău cere să se manifeste mai intens.
Indiferent spre ce îţi canalizezi azi creativitatea, vei descoperi o reală satisfacţie şi îţi vei da seama că viaţa ta nu are nici un rost dacă nu te exprimi artistic. Încearcă să valorifici mai mult aceste daruri!
Horoscop 19 august 2018 LEU
Azi sufletul tău cere cu mai multă putere să îi îndeplineşti o dorinţă. Nu i te poţi opune, e atât de intensă, încât va deveni un fel de obsesie şi până nu te ocupi de ea, nu te poţi relaxa.
Orice îşi doreşte inima ta, devine literă de lege pentru tine şi laşi deoparte orice altă activitate pentru a te ocupa doar de ea.
Că vrea o zi de pauză şi de relaxare sau vrea să te ocupi de ceva ce îţi face mare plăcere, vei avea numai de câştigat din punct de vedere emoţional şi psihic, pentru că este ceva ce te înalţă, te linişteşte, te bucură şi te face să te simţi în deplină armonie, trup şi suflet. Oferă-ţi acest dar, îl meriţi!
Horoscop 19 august 2018 FECIOARĂ
Eşti genul de om care crede doar atunci când vede, iar azi vei primi atât de multe semnale clare ce îţi alungă orice urmă de nesiguranţă încât ar fi culmea să le pui şi pe ele la îndoială.
Fii atent la tot ce vezi, tot ce auzi, tot ce-ţi apare în cale, pentru că toate aceste semne au ceva de transmis pentru tine. Sunt mesaje cât se poate de limpezi că mergi în sensul cel bun, deci nu mai are rost să te îndoieşti de tine sau de succesul drumului ales.
Parcă cineva tot îţi oferă mici informaţii care îţi confirmă ceea ce intuiţia deja îşi transmitea, dar nu credeai fără a avea şi nişte garanţii foarte certe. Acum le ai!
Horoscop 19 august 2018 BALANȚĂ
Eşti la capătul unei călătorii simbolice, pentru care ai depus mari eforturi, dar ai motive de mândrie personală pentru tot ce ai realizat pe parcurs. E vremea să pui punct unei etape, indiferent cât de dificilă a fost, căci acum contează doar faptul că ai reuşit să duci totul la capăt cu brio.
Da, cu muncă, da cu hopuri, da cu lecţii învăţate, dar iată că nivelul la care ai ajuns îţi inspiră bucurie deplină şi un puternic sentiment de eliberare.
Închizi uşa spre tot ce ai pătimit înainte, şi contează doar sentimentul de fericire că s-a terminat, semn că niciodată nu trebuie să spui nu se poate. Iată că se poate!
Horoscop 19 august 2018 SCORPION
Nu te mai gândi la paşii parcurşi până aici, la cât de greu ţi-a fost înainte, ci contează că nivelul la care eşti acum e unul stabil, clar, bine definit, care nu-ţi mai inspiră nicio îndoială.
Ai acum motive să spui lumii ce ai realizat, pentru că te simţi în siguranţă şi nimic nu te face să te temi că ceva s-ar mai putea schimba. Ai un puternic sentiment de securitate, ce te face să te relaxezi un pic, să cobori scutul protector pe care ţi l-ai ridicat în jurul tău şi să începi să spui lumii ce ai realizat, pentru că ai cu ce te lăuda!
Din teamă sau din superstiţie, preferi să ajungi mai întâi acolo înainte de a spune unde şi cum!
Horoscop 19 august 2018 SĂGETĂTOR
Simţi nevoia să meditezi un pic la viaţa ta, la destin, la misiunea personală pe acest pământ. Ai ocazia să discuţi cu cineva despre aceste subiecte extrem de serioase care te pun pe gânduri.
O vizită la biserică pentru a te ruga, lectura unor cărţi spirituale, o excursie prin locuri sfinte au un astfel de efect asupra ta, pentru că te ajută să sondezi adânc în interiorul tău şi a scoate mai mult la iveală scânteia ta de divinitate.
Nu te îndoiai că există, dar eşti uimit să le priveşti azi într-o lumină nouă au într-o dimensiune mult mai profundă care te împlineşte.
Horoscop 19 august 2018 CAPRICORN
Eşti extrem de generos astăzi şi nici nu te uiţi la bani sau la bunurile pe care eşti gata să le oferi cu inima deschisă. Contează cel mai mult pentru tine sclipirea din ochii celor care primesc azi semnele tale de bunătate şi zâmbetul de pe faţa lor atunci când apari în calea lor.
Datorită acestor gesturi de minunată mărinimie şi spirit umanitar vei câştiga admiraţia sinceră a multor oameni care chiar aveau nevoie de un mic motiv de bucurie care iată, vine de la tine.
Că este un câine care cere o bucată de pâine, un sărman de pe stradă sau cel mai bun prieten care are nevoie de un cuvânt bun, tu eşti lângă ei cu tot sufletul.
Horoscop 19 august 2018 VĂRSĂTOR
Apare o problemă din cauza intervenţiei nefaste a unei alte persoane în treburile tale. Stai pe loc doar din cauza lui, pentru că s-a băgat unde nu-i fierbe oala iar acum trebuie să repari prostiile sale.
Nu te enerva, pentru că rişti să strici şi mai mult dacă îţi pierzi cumpătul, ca atare lasă un pic lucrurile să se aşeze înainte de a interveni să redresezi situaţia.
Nu e momentul să faci ceva concret, ci doar să-l laşi pe inamicul respectiv să termine, şi abia după aceea, cu calm şi cu răbdare, să readuci totul pe făgaşul normal. Acum ia şi o pauză.
Horoscop 19 august 2018 PEȘTI
Dacă pleci la drum astăzi, stai cu urechile pâlnie la tot ce se petrece în jurul tău, pentru că informaţiile interesante vin de pretutindeni.
Fii receptiv la sfaturi, la idei, la cuvintele care se aud în preajmă, pentru că, printre ele, se află şi unele informaţii care se vor dovedi a fi esenţiale pentru planurile tale. Cele mai bune veşti nu sunt accesibile aici, alături de tine, ci la o oarecare distanţă de casă.
Ori iei legătura prin telefon sau alte mijloace de comunicare cu acele zone, ori ajungi personal pe acolo datorită deplasărilor de azi, dar te întorci acasă cu încă o experienţă acumulată. Dacă ai sta pe loc, nu ar apărea această ocazie minunată de a mai învăţa ceva util.