Jurnalul.ro Sport Ianis mai încearcă o dată la Fiorentina

Ianis mai încearcă o dată la Fiorentina

de Adi Munteanu    |   

​​​​​​​Șefii lui Rangers au așteptat de la Ianis Hagi evoluții de excepție la EURO pentru a-l readuce în Scoția. Însă prestațiile lui din această vară nu i-au impresionat pe scoțieni, iar Ianis trebuie să-și caute altă echipă. 

Ianis Hagi ia din nou drumul Italiei, și tot la Fiorentina, echipă la care a mai fost legitimat între 2016 și 2018, pentru două milioane de euro, de la Viitorul Constanța. În cei doi ani petrecuți la Florența a jucat în doar 5 meciuri, trei la echipa de juniori, Primavera, înscriind două goluri, și două meciuri la echipa mare. În 2018 a fost răscumpărat de Viitorul cu 2,8 milioane de euro. Ulterior, Ianis a fost vândut în Belgia, la Genk, însă după un tur de campionat modest a fost împrumutat în Scoția, la Rangers, unde s-a simțit mai bine. Accidentarea din 22 ianuarie 2022 l-a scos din circuit fix un an, iar de la revenirea pe teren nu a mai dat același randament nici la Rangers, nici la Alaves, unde a fost împrumutat în acest sezon.

După EURO, Ianis a încercat un transfer în Turcia, unde numele Hagi are o mare greutate, dar nici Galata și nici Fener, unde antrenează Mourinho, nu au fost interesate, în ciuda insistențelor lui Giovani Becali, care este un apropiat al celor două cluburi. Pe fir a apărut Fiorentina, care este dispusă să-i mai ofere o șansă de relansare a carierei, club pe care-l cunoaște bine din perioada junioratului. 

 

Subiecte în articol: ianis fiorentina prestatii scotia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri