Potrivit oficialului medical, vor fi înlocuiți din funcții șeful interimar al secției clinice ATI și șeful Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM), funcții ocupate fără concurs.
Alte măsuri vor fi analizate după primirea raportului oficial de la minister.
Dr. Radu Constantin Luca arată că protecția pacienților constituie ținta principală în această etapă și sunt făcute toate demersurile pentru garantarea unui mediu sigur, atât prin dotări, cât și prin personal calificat.
Managerul interimar a subliniat că unitatea medicală abordează cu seriozitate problema generată de infecția cu Serratia marcescens și că procedurile de remediere vor fi inițiate pe baza documentului oficial care va cuprinde măsurile și recomandările echipei de control.
(sursa: Mediafax)