Jurnalul.ro Cultură Muzica America, România, Franța: conexiuni muzicale la ICR New York

America, România, Franța: conexiuni muzicale la ICR New York

de Magdalena Popa Buluc    |   

 Pianista româno-americană Mădălina-Claudia Dănilă susține joi, 6 aprilie, la sediul ICR New York din Manhattan, un recital făcând parte din „Seratele Enescu”, unul programele permanente ale Institutului.

Concertul, intitulat America, România, Franța: conexiuni muzicale, propune publicului un program original constând în compoziții americane, românești și franceze care subliniază legăturile muzicale dintre Claude Debussy, Camille Saint-Saens, George Enescu, Paul Constantinescu și muzica americană. Programul recitalului pivotează în jurul compoziției compozitorului american contemporan George Crumb, reprezentat prin cinci piese – Pisces, Taurus, Leo, Aries, Gemini / Pești, Taur, Leu, Berbec, Gemeni –, parte a unei lucrări mai ample numite Makrokosmos.

Mădălina-Claudia Dănilă a început studiul muzicii la varsta de 4 ani la Brăila, orașul său natal. În 2009, a devenit studenta Universității Naționale de Muzică din București. Din anul 2019 studiază la Temple University din Philadelphia unde este, în prezent, doctorandă în piano solo, muzică de cameră și acompaniament sub îndrumarea prof. Lambert Orkis și Sara-Davis Buechner. Pianista este recipienta Artist Internship Award, distincție acordată de universitatea americană.  Pianista a susținut recitaluri solo, camerale  și concerte cu orchestră în centre culturale europene precum Societá Umanitaria din Milano, Conservatorul de Muzică din Praga, Filarmonica din Chișinău, Palatul Parlamentului din București, Academia de Muzică din Ierusalim.  Mădălina-Claudia Dănilă a luat parte la numeroase ediții ale Festivalului „Meridian” desfășurat la București cu sprijinul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, promovând muzica contemporană, românească și europeană.  În 2021 a înființat, alături de pianistul corean-american Hugh Sung duo-ul de 4 maini “Mada&Hugh”. Activitatea concertistică a duetului s-a desfășurat pană acum în Europa și Statele Unite. Împreună, au lansat podcast video/audio săptămânal intitulat  The Mada&Hugh Show. Scopul ansamblului este de a revitaliza creațiile dedicate pianului la patru mâini și de a inova prin aranjamente personale pentru patru mâini diferite piese și stiluri muzicale. În 2021, a fost numită Director muzical al Bisericii Presbiteriene din Fox Chase, Philadelphia. De asemenea, artista predă pianul la Cunningham Music School din King of Prusia, Pennsylvania.

„Seratele Enescu de la New York” este un program permanent al ICR New York, lansat în anul 2019, care urmărește promovarea muzicii lui George Enescu și a altor compozitori români importanți prin intermediul unor recitaluri și concerte camerale de cea mai bună calitate, acoperind o gamă largă de stiluri și genuri și având ca protagoniști cunoscuți muzicieni români sau de origine română, americani și internaționali. În perioada pandemiei, „Seratele Enescu” s-au desfășurat în regim online, iar începând din 2022, evenimentele din spațiul fizic sunt difuzate și pe rețelele de socializare ale ICR New York, într-o abordare „hibridă”, offline/online, care le oferă o acoperire mai largă. Consultantul muzical al seriei este cunoscuta violonistă româno-americană Irina Mureșanu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri