Jurnalul.ro Ştiri Observator IKEA recheamă bazele de lampadar şi de veioză Gothem, din cauza riscului de şoc electric

IKEA recheamă bazele de lampadar şi de veioză Gothem, din cauza riscului de şoc electric

Magazinul IKEA din Băneasa le recomandă clienţilor care au cumpărat o bază de lampadar sau de veioză Gothem să nu o mai folosească şi să o aducă la magazinul din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs, chiar dacă nu mai au bonul de cumpărături, anunţă compania într-un comunicat remis News.ro.

Retailerul suedez de mobilier şi decoraţiuni IKEA recheamă toate bazele de lampadar şi de veioză Gothem din cauza riscului de şoc electric, după ce doi clienţi şi un angajatal companiei au identificat cabluri deteriorate în interior.

Nu au fost raportate cazuri de accidentări, însă cele trei persoane au observat cum cablurile deteriorate pot cauza încărcarea electrică a bazei de metal şi pot afecta siguranţa consumatorilor.

”Dacă un produs IKEA prezintă riscul de a fi implicat într-un incident, sunt luate măsuri imediate. Produsele au fost retrase de la vânzare încă din luna februarie 2016, iar compania IKEA a iniţiat imediat o investigaţie internă pentru a descoperi cauza problemei”, se precizează în comunicatul de presă.

Astfel, s-a constatat că, în timpul asamblării, cablurile din interior au fost răsucite şi posibil deteriorate. Cablurile rupte pot cauza încărcarea electrică a bazei de metal. Prin urmare, compania revizuieşte rutinele de asamblare şi metodele de testare din faza de producţie pentru a se asigura că produsele vor putea fi folosite în siguranţă. 

În magazinul IKEA din Bucureşti au fost 35 de baze de lampadar, la preţul de 185 lei şi 45 de baze de veioză, la preţul de 89,90 lei.

Magazinul IKEA din Băneasa nu mai are aceste produse la vânzare şi nu a primit nicio sesizare de la clienţi în privinţa niciunuia dintre acestea.

Grupul suedez a deschis în 2007 primul şi singurul  magazin din România, situat în nordul Bucureştiului.

Sursa: news.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri