Această săptămână se încheie cu două întâmplări netrebnice și revoltătoare care trebuie să ne pună foarte serios pe gânduri și să ne determine să reacționăm în mod deschis și categoric. Vineri, 4 iunie, statuia lui Mihai Viteazu din municipiul Sfântu Gheorghe a fost profanată de niște scelerați care și-au marcat vandalismul scriind pe treptele monumentului „Trianon 1920”. Dovadă clară a spiritului lor primar, agresiv cu care au ținut să profaneze și primul an în care sărbătorim Ziua Tratatului de la Trianon, actul istoric prin care s-a marcat recunoașterea internațională a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Unire al cărei uriaș vizionar și precursor a fost Mihai Viteazu, cel care, la 27 mai 1600, emitea un hrisov pe care îl iscălea ca „voievod a Toată Țara Românească și al Ardealului și al Moldovei”. Cu o zi înainte, 20 de morminte din cimitirul evreiesc din Ploiești, au fost devastate de niște vandali. Gravitatea acestui act este cu atât mai mare cu cât el s-a petrecut în aceste zile în care Președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, efectuează o vizită de stat în România.
Aparent, dar numai aparent, cele două abjecte acte nu au ceva în comun. Asta însă numai aparent fiindcă pe amândouă le unește ura viscerală și prostia agresivă care cred că își pot face de cap sub stindardul libertății de a face orice. Derivat patologic al „dreptului de a huidui” invocat atât de des și cu multă agresivitate de către promotorii urii și ai resentimentului.
După cum prevăd standardele comunicării oficiale, în ambele cazuri, am fost asigurați că se fac cercetări și că făptuitorii vor fi identificați,judecați și pedepsiți. Asta așteptăm și noi, dar chestiunea este că scelerații- fie cei din Sfântu Gheorghe, fie cei din Ploiești- provin din medii îndeobște cunoscute autorităților din cele două comunități, așa încât chestiunea luării unor măsuri efective de prevenire a unor asemenea ieșiri se pune în termeni categorici.La pachet cu ideea răspunderii ce revine celor care au ignorat riscul apariției unor asemenea fapte.
După cum era de așteptat, atât evenimentele de la Sfântu Gheorghe cât și cele de la Ploiești, au provocat luări de atitudine din partea unor personalități ale societății civile, care și-au exprimat revolta și indignarea, cerând,totdată, autorităților statului să își facă datoria. Ceea ce mă intrigă, însă, este slaba reacție a mediului politic, până la această oră lipsind luări de atitudine atât ale purtătorilor de mesaj ale partidelor din arcul Puterii, cât și din Opoziție. Situație care,firește, poate fi comentată și catalogată, dar, eu unul, mă abțin, știind multe prea bine că noi comentăm, noi auzim…
Ceea ce, însă, mă consternează și mă revoltă în mod cu totul și cu totul deosebit este tăcerea totală pe care o păstrează asupra acestor două abominabile acțiuni pseudo-președintele Klaus Iohannis. Garantul suprem al respectării Constituției și a legilor țării și, în egală măsură, al unității și demnității națiunii. Asta, desigur, în teorie, pentru că, din păcate, în cei șase ani și ceva de mandat, chiriașul de la Cotroceni numai ca factor de echilibru, de unitate și de consens nu s-a dovedit a fi. Nu vreau,prin asta, să spun că, la Sfântu Gheorghe sau la Ploiești, făptuitorii s-ar fi inspirat din zicerile politicianiste ale domnului pseudo-președinte. În schimb, sunt convins că tăcerea pe care domnia sa o păstrează asupra celor două ticăloase acțiuni ale unor grupuri mânate de ură și de prostie poate fi interpretată ca o dovadă a slăbiciunii sau a dezinteresului instituției prezidențiale. Ceea ce pentru asemenea făptuitori și acoliții lor însemnă, de fapt, că își pot face de cap după cum cred în nebunia lor fanatică și în intoleranța lor patologică.
Iată de ce, ca simplu cetățean cu drept de vot al României- stat național, unitar și independent, stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord Atlantice-, îi cer domnului Klaus Iohannis să ia, în mod neîntârziat și categoric, atitudine față de cele petrecute la Sfântu Gheorghe și la Ploiești, și, în calitate de Președinte al Consiliului Suprem de Apărare al Țării- să se implice personal în urgentarea și finalizarea operațiunilor de căutare a vinovaților. Îi cer, de asemenea, domnului Klaus Iohannis, să determine factorii responsabili din instituțiile statului de drept, să aplice cu maximă fermitate și fără nici-o derogare măsurile de prevenire și de sancționare a oricăror manifestări de ură, șovinism și de intoleranță, așa încât nici un individ cu mintea întunecată de asemenea funeste ideologii să nu mi creadă că poate să dea curs rătăcirilor patologice ale minții.
Îmi susțin cerea, reamintind ideea-forță, mereu actuală, a memoriului intelectualilor români adresat,într-un moment de cumpănă pentru destinele țării și ale oamenilor săi, în aprilie 1944, lui Ion Antonescu: „În aceste împrejurări, tăcerea noastră ar fi o crimă”.