Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îndrumător în labirintul istoriei l-am ales pe profesorul Ioan-Aurel Pop, reputat istoric și cercetător: „Această abordare este și un grăitor exemplu de «istorie» scrisă în funcție de relativizarea fără limite a cercetării de specialitate, cu aplicarea pentru trecut a «logicii» actuale, contrapusă studiului surselor în funcție de regulile meseriei. Astfel, toată lumea a învățat în școală, de la clasele primare până la liceu, că podul de la Drobeta a fost construit sub împăratul Traian și la porunca acestuia, de către arhitectul Apolodor din Damasc, în doi ani. Dar - după cum se afirmă nonșalant pe anumite rețele de socializare - nu există nici un document despre această paternitate a podului de la Dunăre. Motivele ar fi: 1. Podul nu apare pe monumentul de la Adamclisi, ceea ce ar constitui un argument în favoarea faptului că nu romanii l-au făcut. 2. Romanii nu au putut face podul în doi ani, în condițiile în care unul dintre maluri era în stăpânirea dacilor. 3. Decebal, pentru care «libertatea poporului său era mai presus de orice», nu ar fi stat cu mâinile în sân pe malul opus al Dunării, ca să privească pasiv cum se construiește podul sub ochii lui. 4. Cu tehnica actuală, ar fi necesari cinci ani pentru finalizarea unei asemenea construcții. 5. Pe Columna lui Traian, romanii apar trecând pe un pod de vase. În aceste condiții, cine ar fi construit podul? Evident, «dacii lui Burebista și Decebal, care stăpâneau ambele maluri ale Dunării și care treceau des Dunărea și nu numai când fluviul era înghețat. Pe unde, dacă nu pe un pod?»”.
Inscripția de pe malul moesian
Acum, argumentele științifice: „Mai întâi, este vorba aici de o distorsionare clară a realității istorice și de aplicare a logicii noastre de astăzi unor realități care se ghidau după cu totul alte principii. Mărturii istorice (nu numai documente; autorii acestor fantasmagorii nu cunosc noțiunea de izvor istoric, confundând documentul cu sursa în general) despre Apolodor din Damasc, despre operele sale și despre podul de la Drobeta, edificat sub Traian, sunt suficiente. Să luăm doar inscripția de la piciorul podului (Tabula Traiana), de pe malul sârbesc, pe atunci moesian, al fluviului: IMP[erator] CÆSAR DIVI NERVÆ F[ilius]/ NERVA TRAIANVS AVG[ustus] GERM [anicus]/ PONTIF[ex] MAXIMUS TRIB[unicia] POT[estate] IIII/ PATER PATRIÆ CO[n]S[ul] III/ MONTIBVUS EXCISI[s] ANCO[ni]BVS/ SVBLAT[i]S VIA[m] F[ecit] („Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori cu puterea de tribun, părintele patriei, consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn, a făcut acest pod”). Se vede clar, fără putință de tăgadă, cum podul a fost făcut la porunca împăratului Traian. Lipsa imaginii podului de la Drobeta pe monumentul de la Adamclisi este absolut firească. Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr., pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr. Or, în timpul primului război dacic (101-102 d.Hr.), podul respectiv nu exista și, prin urmare, nu avea de ce să fie reprezentat”.
Obligațiile impuse regelui Decebal
În continuare: „Pe de altă parte, începând cu anul 102 (după victoria romanilor din primul mare război cu dacii), niciunul dintre malurile Dunării nu mai era în mâinile dacilor. Decebal fusese obligat să cedeze, prin pacea impusă în 102, toate teritoriile ocupate de romani în timpul războiului din 101-102, adică Banatul, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sud-estul Transilvaniei și Moldova, până la gura Nistrului (numit atunci Tyras). Astfel, regele dac nu avea cum să stea pe malul nordic al Dunării și să privească de acolo, pentru că acel mal nu mai era în stăpânirea sa din anul 102 d.Hr., el aflându-se în mâinile romanilor. Expresia «Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice» - folosită de acești contestatari de pripas - vine din arsenalul secolului naționalităților, de pe vremea lui George Coșbuc (cu a sa poezie înflăcărată «Decebal către popor», în care regele dac vorbește ca Nicolae Bălcescu sau Mihail Kogălniceanu) și nu are legătură cu ideile și sentimentele de acum două milenii. Decebal, cu țara sa «secătuită de bărbați», nu mai avea nicio alternativă, aflându-se la cheremul romanilor biruitori. De aceea, regele a fost silit «să asiste» neputincios, de departe, la construirea podului. Podul nu a fost construit în doar doi ani, ci din 103 până în 105, iar dacă azi nu suntem în stare noi, românii, să facem o astfel de construcție în circa doi ani, nu înseamnă că romanii nu puteau. Sunt zeci de exemple de construcții monumentale, de aceeași amploare, făcute în Imperiu în secolele I-II d.Hr. Este destul a citi tratatul lui Vitruviu, De architectura, pentru a avea imaginea geniului de proiecție și de construcție al civilizației greco-romane”.
Lucrarea pierdută a inginerului-arhitect Apolodor din Damasc
Mai mult: „Dacii lui Burebista și Decebal nu aveau cum să construiască podul respectiv, decât dacă ar fi apelat la meșterii romani, iar aceasta nu s-a întâmplat. Burebista nici nu a fost suveranul unui stat, în înțelesul dreptului roman, ci, mai degrabă, șeful unei uniuni de triburi destul de eterogene. Se știe clar că podul nu era acolo înainte de 103-105. Faptul că daco-geții treceau Dunărea spre sud și când fluviul nu era înghețat (ceea ce nu s-a prea întâmplat!) nu presupune existența unui pod de piatră. Sunt alte tehnici de trecere, despre care nu are rost să vorbim aici. Culmea este faptul că podul a fost reprezentat și pe Columna lui Traian de la Roma, ca o mărturie a geniului constructiv roman. Adevărul privind podul de la Drobeta este de mult cunoscut și poate fi rezumat în cuvinte puține. Construit între anii 103-105, pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, podul a fost opera lui Apolodor din Damasc. Tehnica utilizată la construcția podului peste fluviu a fost menționată în lucrarea pierdută a inginerului-arhitect Apolodor din Damasc, dar au ajuns până la noi descrieri indirecte, inclusiv detalii tehnice transmise de Dio Cassius, Tzetzes, Chiliades și Procopius din Cesarea”.
Cheile minunatei construcții
Chiar așa, cum a fost realizată o asemenea punte? „Pentru construirea unui pod peste fluviu era necesară devierea albiei fluviului. Un lucru demn de remarcat pentru lumea antică a fost devierea cursului fluviului într-un braț lateral, săpat pe malul drept, în zona Cladova (de astăzi), faptul permițând construirea podului chiar de la bază. După ridicarea temeliilor, apele au fost readuse pe albia principală. De altfel, Procopius din Cesarea a susținut că romanii ar fi derivat doar parțial cursul fluviului, folosind albia unui afluent sudic, secat. Se arată că primii 10-12 piloni au fost ridicați pe uscat, pentru ceilalți fiind confecționate cofraje (din bârne din stejar cimentate) și sisteme de pompe. În primăvara lui 105, Podul lui Traian de peste fluviu a fost terminat, în acel an Senatul roman emițând o monedă în cinstea lui Traian, «celui mai bun principe» (Optimo Principi), cu imaginea stilizată a podului pe sub care trece o corabie. Istoricul Dio Cassius a fost uimit de minunata ctitorie a podului de peste fluviu: «Traian construi peste Istru un pod de piatră, pentru care nu știu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt și celelalte construcții ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălțimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lățimea de șaizeci. Ei se află, unul față de altul, la o distanță de o sută șaptezeci de picioare și sunt uniți printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru acești stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească și felul meșteșugit în care a fost așezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lățimea fluviului, nu pentru că ar curge numai cu această lățime - căci pe parcurs se lățește de două ori și de trei ori pe atât - ci pentru că acolo este locul cel mai îngust și cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spațiul se îngustează mai mult aici - deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a ieși din alta și mai mare - cu atât se face mai năvalnică și mai adâncă. Încât și împrejurarea aceasta se mai adaugă la greutatea construirii podului. Concepția măreață a lui Traian se vădește și din aceste lucrări»”.
Podul pe Columna lui Traian din Roma
Înapoi la academicianul Ioan-Aurel Pop: „Pe Columna lui Traian de la Roma este reprezentată solemnitatea terminării lucrărilor podului și declanșarea celui de-al doilea război dacic (în anul 105 d.Hr.). Lângă castrul Drobeta se află portalul Podului lui Traian, pod care apare doar cu cinci picioare, lăsând să se observe că acesta continuă. Picioarele podului, unite prin bolți de lemn din câte trei arcuri legate, au deasupra podeaua mărginită de balustrade. În fața podului este înfățișat împăratul Traian, înaintea altarului pregătit pentru jertfă. În spatele împăratului se află suita sa, unde, probabil, este prezentat arhitectul Apolodor din Damasc, iar în fața împăratului se află comandanții armatei și reprezentanții legiunilor cu steagurile”.
Logica, nuanțe
Concluzia: „Prin urmare, contestarea paternității romane a podului de la Drobeta nu este decât o manipulare care speră să aibă succes mizând pe ignoranța cititorilor. Asemenea inepții nu ar căpăta credibilitate în mijloacele de difuzare în masă, dacă oamenii ar fi instruiți. Prezenteismul amăgește mințile oamenilor, care nu știu că «logica» noastră, de la începutul mileniului al treilea, este diferită de «logica» epocilor revolute. Astfel de autori spun mereu că «este logic să …», uitând complet izvoarele, datele efective pe care le avem din trecut și care, de multe ori, vin în contradicție cu „«logica» noastră. Noi trebuie să gândim trecutul cu inteligența noastră de azi și cu bagajul de cunoștințe pe care-l avem acum, dar nu după clișeele contemporane, fiindcă riscăm să ajungem la grave erori. Astfel, în chestiunea etnogenezei românilor, cercetările reale și autentice rămân la vechea paradigmă daco-romană, la romanizare și la latinitate, iar aceste cercetări nu pot fi demolate prin nimic. Cercetarea istorică nu este ca moda, ca să renunțăm la un stil atunci când a apărut altul”.
Contestarea paternității romane a podului de la Drobeta nu este decât o manipulare care speră să aibă succes mizând pe ignoranța cititorilor. - Ioan-Aurel Pop, istoric
103-105 este intervalul de timp în care romanii au ridicat peste Dunăre podul de la Drobeta.
Decebal fusese obligat să cedeze, prin pacea impusă în 102, toate teritoriile ocupate de romani în timpul războiului din 101-102, adică Banatul, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sud-estul Transilvaniei și Moldova, până la gura Nistrului (numit atunci Tyras).
Podul nu a fost construit în doar doi ani, ci din 103 până în 105, iar dacă azi nu suntem în stare noi, românii, să facem o astfel de construcție în circa doi ani, nu înseamnă că romanii nu puteau. - Ioan-Aurel Pop, istoric
Tehnica utilizată la construcția podului peste fluviu a fost menționată în lucrarea pierdută a inginerului-arhitect Apolodor din Damasc, dar au ajuns până la noi descrieri indirecte, inclusiv detalii tehnice transmise de Dio Cassius, Tzetzes, Chiliades și Procopius din Cesarea. - Ioan-Aurel Pop, istoric
În primăvara lui 105, Podul lui Traian de peste fluviu a fost terminat, în acel an Senatul roman emițând o monedă în cinstea lui Traian, „celui mai bun principe” (Optimo Principi), cu imaginea stilizată a podului pe sub care trece o corabie.
Citește pe Antena3.ro
