Jurnalul.ro Ştiri Social În spitale, în fiecare oră un om moare de inimă

În spitale, în fiecare oră un om moare de inimă

de Monica Cosac    |   

În spitalele din România, în fiecare zi se internează circa 300 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă şi, în fiecare oră, un om moare din această cauză. Deşi această boală reprezintă una dintre principalele cauze de deces, ţara noastră nu desfășoară programe de prevenire, depistare și urmărire a acestor pacienți cu risc crescut sau deja diagnosticaţi cu insuficiență cardiacă.

Insuficienţa cardiacă reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate publică din România, atât prin numărul mare al persoanelor afectate anual, cât şi prin impactul devastator în speranţa de viaţă şi scăderea calităţii vieţii pentru aceşti pacienţi.

Un studiu recent arată cât de grave sunt consecințele insuficienței cardiace, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical. Practic, rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienței cardiace cronice (IC) estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană.

Datele studiului arată că 4,7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienţi), iar în fiecare oră apar în medie 5 cazuri noi (circa 45.000 cazuri noi/an). După vârsta de 50 de ani, numărul de cazuri noi de insuficiență cardiacă crește exponențial până la vârsta de 85 ani. Potrivit medicilor, IC poate avea numeroase cauze, cele mai frecvente fiind: infarctul miocardic, hipertensiunea arterială și diversele boli ale valvelor cardiace.

„Dacă este să comparăm cu cancerul, în România mortalitatea prin boli cardiovasculare este de trei ori mai mare decât cea provocată de cancer.(...) În spital, un om moare în fiecare oră din cauza insuficienţei cardiace. Circa 15% din pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt respitalizaţi în primele 30 de zile după externare. O treime din pacienţii cu insuficienţă cardiacă mor sau sunt respitalizaţi în primul an după externare”, spune Dragoş Vinereanu, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, ieri, că, până la sfârşitul anului, va fi introdus un program de depistare precoce a bolilor cardiovasculare. Programul va avea o valoare de 25 de milioane de euro şi o durată de cinci ani. „Practic, este un program de screening privind factorii de risc pentru bolile cardiovasculare. Se va desfăşura în cabinetele medicilor de familie, care vor fi plătiţi pentru asta. Cardiologii vor lua parte la acest program de screening”, a explicat Pintea.

 

 

 

Subiecte în articol: romani insuficienta cardiaca moarte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri