Jurnalistul și eseistul Radu Călin Cristea a murit sâmbăta aceasta, 17 octombrie, la vârsta de 65 de ani. Unul dintre cei mai mari jurnaliști ai României, a fost un nume important în viaţa culturală românească. Membru al Uniunii Scriitorilor, decorat cu Crucea Casei Regale a României, deopotrivă critic literar și poet, Radu Călin Cristea a primit, în 1984, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, iar
în 1985, Marele Premiu „George Călinescu”. A fost primul corespondent permanent la Bucureşti pentru postul de radio Europa Liberă, devenind ulterior şef al secției din România, apoi redactor la sediul din Praga şi realizator al emisiunii cu cea mai mare audienţă din istoria Europei Libere, „Actualitatea românească”, între iunie 1995 şi decembrie 2003. Din 2013 a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
„Ne-a unit o prietenie discretă și sobră și resimt dureros dispariția sa. Radu Călin Cristea face parte din stirpea oamenilor de cultură autentici și din galeria marilor jurnaliști ai României”, mărturisește fostul Președinte al României, Emil Constantinescu. „Generația sa a adus un suflu nou în presa românească după Revoluția din Decembrie 1989, iar el s-a impus printre cei mai buni. Talentul, cultura, analiza lucidă și sclipitoare, conștiința civică și națională, atașamentul profund pentru democrație și valorile europene sunt liniile directoare ale scrierilor sale.
Am aflat despre Radu Călin Cristea prima dată în anii ‘80, într-o perioadă în care colegii din Universitatea din Bucureşti ne cunoşteam prin cărţi, chiar dacă eram în facultăţi vecine. Pe vremea aceea, la librăria Eminescu erau căutate şi citite şi cărţi de critică literară, iar „Despre frontierele inocenţei” punea în lumină poezia lui Emil Botta, cunoscut de mulţi doar ca un mare actor de teatru.
Ne-am întâlnit apoi în 1995, la sediul din Praga al Europei libere, când modera emisiunea „Actualitatea românească”, unul din puţinele canale prin care mesajul Convenţiei Democratice putea ajunge la cei care luptau pentru democratizarea României.
Apropierea noastră s-a produs însă după încheierea mandatului meu prezidențial. Și, tocmai de aceea, prietenia care s-a născut în 2004 s-a dezvoltat și a continuat de-a lungul anilor, a fost curată și sinceră, deasupra intereselor conjuncturale, a intenției de a obține avantaje reciproce. Eu nu eram liderul politic și civic care își caută aliați printre vârfurile mass-media, el nu era jurnalistul care urmărea să intre în culisele puterii. Noi eram, într-un mod simplu și adevărat, prieteni. Radu Călin Cristea mă vizita la Fundația Română pentru Democrație și petreceam împreună ore întregi schimbând idei. La rândul meu, îl vizitam la Muzeul Literaturii Române, în perioada în care a fost directorul instituției, participam la lansările de carte la care mă invita şi, uneori, în toiul nopţii îmi trimitea prin e-mail articolele sale. Aproape întotdeauna, referințele și viziunile noastre în literatură, filosofie, artă, istorie, științe politice erau asemănătoare.
Prietenia noastră a fost discretă și sobră, pentru că discreția și sobrietatea l-au caracterizat întotdeauna pe omul Radu Călin Cristea. Fiecare dintre întâlnirile cu Radu Călin Cristea m-a îmbogățit și sper că și eu am putut să-i ofer aceeași îmbogățire. Nu voi ști niciodată dacă a fost așa, pentru că efuziunile nu-i erau caracteristice, dar îmi va rămâne în memorie momentul în care a venit să mi-o prezinte pe fiica sa, Anastasia.
Publicistul și scriitorul Radu Călin Cristea a fost incisiv, fidel conștiinței sale și devotat unui adevăr înalt, făuritor de istorie. Ne părăseşte acum unul din oamenii curaţi, din păcate tot mai puţini, într-o lume tot mai murdară.
Rămas bun, prieten respectat și prețuit!”- Emil Constantinescu.