Jurnalul.ro Ştiri Externe În plină pandemie, Iranul dezbină SUA și UE

În plină pandemie, Iranul dezbină SUA și UE

de Şerban Mihăilă    |   

În timp ce pandemia de coronavirus a infectat mai mult de 27.000 de iranieni și a ucis alți peste 2.100, Statele Unite insistă pe lângă aliații săi de pretutindeni să mențină sancțiunile economice draconice, impuse regimului de la Teheran. Cu toate că până și principalul aliat al americanilor, Marea Britanie, a cerut Washingtonului să-și modereze poziția în această privință, Casa Albă s-a arătat de neclintit și a formulat o serie de acuzații dure la adresa Iranului.

 

Deși Iranul a devenit unul dintre principalele focare mondiale ale COVID-19, unde, potrivit Teheranului, o persoană este ucisă de virus la fiecare zece minute, Casa Albă nu a renunțat la presiunea maximă la care supune economia iraniană de mai bine de un an. Mai mult, simțind că atât europenii, cât și o serie de lideri ai unor state membre ale Națiunilor Unite au de gând să ignore solicitările dure ale SUA în privința sancțiunilor impuse Teheranului, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a venit cu o listă de acuzații la adresa modului în care Iranul a gestionat până acum coronacriza. Potrivit secretarului de Stat al SUA, „ principala linie aeriană teroristă a Iranului, «Mahan Air», a efectuat, în luna februarie, cel puțin 55 de zboruri între Teheran și China, infectându-i astfel pe iranieni”. Mai mult, „primele cazuri de coronavirus din cel puțin cinci state străine au fost importate direct din Iran, punând astfel în primejdie viețile a milioane de oameni”, mai precizează Pompeo, pe site-urile unor ambasade ale SUA din întreaga lume. Șeful diplomației americane susține apoi că regimul de la Teheran a ignorat avertismentele repetate ale oficialităților iranienene din domeniul sănătății în faza inițială a pandemiei și a respins timp de cel puțin nouă zile ideea că virusul a ucis în țară primele persoane. Conform Departamentului de Stat, regimul iranian continuă să mintă în privința numărului real al celor contaminați și al deceselor, care, din nefericire, ar fi mult mai mare. Nu în ultimul rând, Teheranul este acuzat că a folosit de-a lungul timpului și folosește și acum ajutoarele umanitare primite, pentru a sprijini operațiunile teroriste din afara granițelor sale, stocând, în schimb, măștile, mănușile și echipamentele medicale pentru a le vinde ulterior pe piața neagră, cu un profit imens. „Oficialii regimului au furat peste un miliard de euro din ajutoarele medicale”, afirmă Departamentul de Stat. Mike Pompeo a mai amintit că sancțiunile americane nu vizează și importurile de mâncare, medicamente, aparatură medicală și alte produse umanitare. Niciuna dintre aceste acuzații nu a fost însă însoțită de vreo dovadă, iar Teheranul neagă vehement „complotul” american.

Se distanțează de SUA

Între timp, europenii nu mai par dispuși să urmeze indicațiile administrației de la Washington. Imediat după ce Pompeo a pus tunurile pe Teheran, la începutul săptămânii, șeful diplomației UE, Joseph Borrell, a anunțat un nou ajutor pentru Iran, în valoare de 20 de milioane de euro și, în același timp, a declarat că blocul comunitar va susține cererea iranienilor de a primi sprijin din partea Fondului Monetar Internațional. Citate de „Zero Hedge”, o serie de oficialități de la Bruxelles consideră că situația a devenit urgentă, iar presiunea imensă exercitată de SUA duce la creșterea numărului de victime din Iran, în condițiile în care această țară nu dispune de suficiente echipamente medicale necesare combaterii pandemiei.

 

„Am pregătit 20 de milioane de euro, pe care urmează să-i dăm Iranului în următoarele săptămâni”.

Joseph Borrell

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri