Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii în Grecia: Ministrul responsabil cu ordinea publică, demis

Incendii în Grecia: Ministrul responsabil cu ordinea publică, demis

Ministrul adjunct responsabil cu ordinea publică şi protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, a fost demis vineri după incendiile care au devastat regiunea de coastă din apropiere de Atena, soldate cu moartea a 88 de persoane, a anunţat biroul premierului grec Alexis Tsipras. 

 

"Premierul a acceptat demisia lui Nikos Toskas", a afirmat biroul lui Alexis Tsipras într-un comunicat.  Gestionarea dezastrului de către guvernul elen a atras criticile opoziţiei, care a cerut demisia responsabililor. 

Săptămâna trecută, Toskas a declarat că i-a oferit demisia premierului Tsipras, dar că acesta a refuzat. 

Într-un scurt comunicat, biroul premierului a anunţat că Tsipras i-a acceptat demisia lui Toskas în cadrul "unei scurte întrevederi" cu acesta, în cursul căreia "i-a mulţumit pentru cooperarea din toţi aceşti ani". 

Responsabilităţile privind protecţia civilă i-au fost încredinţate ministrului de interne Panos Skourletis. 

Partidele de opoziţie au acuzat guvernul că nu a avertizat aşa cum ar fi trebuit populaţia asupra pericolului şi nu ar fi dat suficiente dispoziţii pentru o eventuală evacuare a locuitorilor. Ele au acuzat de asemenea guvernul că ar fi încercat să ascundă amploarea dezastrului timp de mai multe ore. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri