Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de vegetaţie uscată în Giurgiu, pe o suprafaţă de 60 de hectare

Incendiu de vegetaţie uscată în Giurgiu, pe o suprafaţă de 60 de hectare

Un număr de 24 de subofiţeri şi un ofiţer cu patru autospeciale cu apă şi spumă au intervenit în noaptea de luni spre marţi pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care a cuprins 60 de hectare de teren de la marginea municipiului Giurgiu.

"Luni, în jurul orelor 20:00, am fost anunţaţi despre producerea unui incendiu de vegetaţie uscată în municipiul Giurgiu, în zona Woest Alpine. Ajunşi la faţa locului pompierii au constatat că incendiul a izbucnit probabil prin folosirea intenţionată a sursei de aprindere, deoarece focul se manifesta în patru puncte diferite. Pentru stingerea incendiului au acţionat 24 de subofiţeri şi un ofiţer cu patru autospeciale cu apă şi spumă", a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Potrivit acestuia, la locul incendiului s-au deplasat şi inspectorii de la Garda de Mediu, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea acestuia.

În timpul incendiului a ars vegetaţia uscată şi mărăcinişul de pe o suprafaţă de 60 de hectare până la lichidarea acestuia.

Pompierii au rămas la faţa locului şi pe parcursul nopţii pentru "supraveghere şi lichidare a eventualelor focare, în cazul reaprinderii în diferite zone". AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu vegetaţie uscată giurgiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri