Jurnalul.ro Ştiri Externe Incidentul Nord Stream: Scurgerea de gaze ar putea continua până săptămâna viitoare

Incidentul Nord Stream: Scurgerea de gaze ar putea continua până săptămâna viitoare

Scurgerea de gaze din conducta Nord Stream 1 se va încheia probabil luni, a anunțat operatorul gazoductului.

Un purtător de cuvânt al Nord Stream AG a declarat pentru Reuters că nu este posibil să ofere nicio estimare privind viitorul gazoductului până când nu vor fi evaluate pagubele.

El a adăugat că va putea efectua o astfel de evaluare doar după ce specialiștii vor reuși să ajungă în zonă. Se estimează că scurgerea de gaze va continua cel puțin până luni.

„Evaluarea pagubelor poate fi efectuată la fața locului imediat ce reușim să ne apropiem de zonă. În acest moment este o zonă restricționată", a spus reprezentantul companiei.

Experții au declarat că efectuarea unei evaluări a modului în care s-a produs avaria este foarte dificilă deoarece gazul continuă să se scurgă în apă.

Alți specialiști au spus că în zonă ar putea fi trimis un vehicul operat de la distanță pentru a examina conducta.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nord Stream
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri