Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Industria de apărare, împinsă pe teren minat

Industria de apărare, împinsă pe teren minat

de Adrian Stoica    |   

Alături de Polonia, ţara noastră are cel mai consistent buget destinat apărării din zona Europei Centrale şi de Est. Deşi investim în echiparea armatei, la industria autohtonă de armament ajung doar firimituri pentru că anii de subfinanţare a acestui sector au lăsat urme. În ultimii 10 ani, doar maximum 4% din achiziţiile Ministerului Apărării Naţionale au fost din ţară. Nici la capitolul exporturi de armament nu prea avem cu ce ne lăuda. Chiar dacă au intrat pe un trend crescător, ele nu au reuşit să sară de 200 de milioane de euro în ultimii ani.

 

Exporturile de armament ale României au fost în 2018 de 195 milioane de euro, iar principalele destinaţii au fost SUA, Bulgaria şi Tunisia, conform raportului Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Exporturile pot fi catalogate însă ca fiind catastrofale. De exemplu, vecinii bulgari au bifat în 2018 exporturi de circa un miliard de euro. Depăşită tehnologic şi lipsită de investiţii, industria de apărare nici nu poate spera la mai mult. În urmă cu 30 de ani această industrie adusese România între primele 10 ţări din lume la exporturile de armament.

 

Sindicatele din industria de apărare vor avea miercuri o primă întâlnire cu premierul Orban pentru a stabili o întâlnire unde va fi prezentată situaţia reala în care se află acest sector de activitate. Investiţiile în  retehnologizare, modernizarea şi reabilitarea spaţiilor de producţie, creşterea comenzilor şi nivelul salarizării sunt doar câteva dintre punctele de pe ordinea de zi a sindicatelor.


Salariile mici nu atrag tinerii

În prezent, în cele 15 societăţi din cadrul ROMARM şi în cele şase unităţi din subordinea Direcţiei Industriei de Apărare (DIE) din cadrul Ministerului Economiei mai lucrează 7.800 de persoane, iar media de vârstă este înaintată, de 54 de ani, ne spune Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică. “Avem o medie de vârstă înaintată pentru că din cauza salarizării, care este, ca medie, la salariul minim pe economie, nu mai este atractivă pentru tineri. Suferim din plin la acest capitol, iar bătălia noastră este să convingem guvernul să umble la nivelul de salarizare”, ne-a declarat acesta. Constantin Bucuroiu mai spune că industria de apărare nu este profitabilă nicăieri în lume, cu excepția Statelor Unite, care impun celorlalte țări să-i cumpere produsele, și că toate statele subvenționează acest domeniu. Fiind vorba despre o industrie strategică, sindicatele cer ca salarizarea să aibă un specific aparte, ceea ce înseamnă ca statul să acopere salariile în perioadele când nu există comenzi, conform Legi Industriei de Apărare 232/2016, art. 24 privind Organigrama de avarie. Săptămâna trecută guvernul a alocat 54 de milioane de lei pentru plata salariilor în 2020 în industria de apărare. De aceşti bani vor beneficia doar 1.081 de salariaţi în perioadele în care nu își pot desfășura activitatea din lipsă contractelor. “Trebuie să recunoaştem modul corect şi implicarea ministrului Economiei Virgil Popescu în obţinerea acestor sume în urma discuţiilor pe care le-am avut”, spune liderul sindical.

 

 

Înainte de 1989, exporturile României de armament ajunseseră la 1,4 miliarde de dolari.

 

Achiziţiile fără offset, un dezastru

România a evitat în ultimii ani să introducă şi clauze de offset la contractele de import de tehnică militară, iar acest lucru a prăbuşit industria, potrivit preşedintelui Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică.  Offsetul militar presupune ca o parte din banii cheltuiți pentru achiziţia de armament să se întoarcă în țara cumpărătoare, sub formă de investiții, subcontractări, transfer tehnologic etc. La noi, legea prevede un offset de minimum 80%, dar acest procent nu a fost respectat la nici o achiziţie mai scumpă.  “Eu, ca ţară care fac achiziţia, nu trebuie să fac doar export de valută. Spre deosebire de noi, Polonia negociază la sânge clauzele de offset”, potrivit liderului de sindicat.

 

Se preferă importurile

Ultimul exemplu în acest sens este recentul contract de peste 216 milioane de euro pentru achiziţionarea de către armată a 942 de camioane IVECO. Ele au fost cumărate cu offset începând cu camionul numărul 301. Constantin Bucuroiu spune că această achiziţie ar fi trebuit făcută cu offset de 10-30% de la primul camion, iar acest procent să crească pe parcursul derulării contractului. Acesta este doar unul dintre multele contracte care au scos din joc industria autohtonă. De exemplu, la Fabrica Mecanică Zărneşti au fost produse, testate şi omologate rachete cu rază de până la 40 km. Deşi se produceau şi în ţară, Ministerul Apărării a preferat să achiziţioneze 200 de bucăţi din Germania. Un alt exemplu este cel al Uzinei Automecanice Moreni (UAM) care a beneficiat în 2011 de o hotărâre de guvern în baza căreia  se demara Programul Naţional Strategic “Transportor Blindat pentru Trupe 8x8”, prevăzut a se realiza de către UAM şi Agenţia de cercetări  tehnice şi tehnologie militară (ACTTM) din subordinea MApN. Deşi a început acest program care prevedea execuţia a trei demonstratoare, dintre care două urmau să meargă la MApN pentru evaluare-testare, omologare şi unul testat la producător, cu costuri totale de opt milioane de euro, programul românesc a fost subit îngropat. În schimb, a fost încheiat un altul cu firma germană RAHIMETALL care a cerut nouă milioane de euro doar pentru instruire instruire. “La cerea sindicatelor s-a renunţat la colaborarea cu nemţii. Nu au făcut nimic decât să ceară foarte mulţi bani”, spune reprezentantul sindicatelor.

 

Planul de reorganizare, întârzie

Planul de reorganizare al companiei Romarm, cerut de CSAT încă din 2017, nu este finalizat nici la această oră. Prima variantă a fost respinsă la cererea sindicatelor pentru că la elaborarea lui nu au fost consultate, iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Acum societăţiile din această industrie au un statut ciudat. “Noi suntem ca şi un SRL, pentru că ni se aplică Legea societăţilor comerciale (Legea 31/1990 republicată), dar și societate strategică de interes național, subordonată Ministerului Apărării (Legea 232/2016), care implică foarte multe restricții care vin din acest din urmă statut. Dacă am funcționa doar ca industrie strategică, nu ar trebui să plătim taxe și impozite, am putea să avem acces la comenziile lansate de cei de la  Ministerul Apărării și Interne fără să mai intrăm în licitații. La licitații nu avem şanse pentru că pierdem din cauza datoriilor istorice. În caietele de sarcini se prevede obligativitatea de a avea un capital foarte mare, ceea ce societățile din industria de apărare nu au pentru că nu funcţionează la capacitate maximă din 1990. Noi nu ne putem  împrumută la bănci, pentru că nicio bancă nu ne dă bani, deoarece nu suntem solvabili. Apelăm la Romarm, care se împrumută în numele nostru”, potrivit liderului de sindicat. Din aceasta cauză conducerea se confruntă cu multiple probleme şi trebuie sprijină de guvern, mai spune acesta.

 

Vindem ieftin, cumpărăm înapoi scump

Conform HG 1740/2005, Ministerul Apărării poate scoate la licitaţie produsele pe care le casează (sunt produse declasate). Unele componente din aceste produse pot fi reutilizate, având o perioadă de viaţă lungă. Dacă companiile româneşti din industria de apărare ar avea prioritate la aceste licitaţii, achiziţionarea lor ar fi un câştig. În realitate, nu se întâmplă chiar aşa. Un exemplu oferit de liderul de sindicat este o licitaţie organizată de MApN şi la care Uzina Mecanică MIJA a participat pentru că dorea să recupereze nişte componente pe care să le reutilizeze. Licitaţia a fost câştigată însă de o companie bulgară şi după aceea, noi am cumpărat acele componente de la ei la un preţ  mult mai mare. “De cinci ani solicitam modificarea hotărârii de guvern şi cineva obstrucţionează acest lucru, deşi ar fi în sprijinul firmelor româneşti”, potrivit lui Constantin Bucuroiu.

 

 

După 18 ani, s-a reuşit anul trecut redeschiderea fabricii de pulberi şi explozibili "Nitramonia Făgăraş". Înainte de 1989, aici ajunsese să se producă 2.300 de tone de praf de puşcă pe lună, dar am ajuns să fim dependenţi de importurile din Serbia.

 

Pentru noi este important ca fiecare verigă din lanţul industriei de apărare să funcţioneze. Asta înseamnă locuri de muncă, dezvoltarea zonelor, mai ales că multe dintre fabrici se află în zone slab dezvoltate, monoindustriale şi, în final, mai mulţi bani la bugetul statului.

Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică

 

 

 

Banii pe care îi investeşte armata în dotarea cu tehnică militară trebuie să se întoarcă în ţară pentru că astfel vor fi bani pentru sistemul de sănătate, pentru infrastructură, pentru pensii. Pentru asta industria noastră de apărare trebuie să se integreze în industria europeană şi industria NATO de profil. Trebuie să creăm o nouă generaţie de specialişti care să lucreze aici pentru că în cinci ani nu vom mai avea nimic. Pe de altă parte trebuie numiţi specialişti în fruntea companiilor care lucrează în această industrie şi să aibă continuitate, cel puţin patru ani pentru a putea avea un plan.  Sunt companii, şi americane şi europene, care sunt interesate să producă aici, dar trebuie să aibă la vârf specialiştii cu care să discute.

Aurel Cazacu, analist militar

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri