Jurnalul.ro Ştiri Locale Informații pentru bucureșteni. Transportul public va funcționa de Crăciun după programul de duminică

Informații pentru bucureșteni. Transportul public va funcționa de Crăciun după programul de duminică

Liniile de transport public vor funcţiona cu programul adaptat unei zile de duminică în zilele de 25 şi 26 decembrie, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB).
În plus, pentru accesul publicului în siguranţă la "Târgul de Crăciun Bucureşti", vehiculele liniilor care funcţionează în zona Piaţa Constituţiei şi pe arterele adiacente acesteia vor circula pe trasee modificate între orele 17:00 - 24:00.

Linia de autobuz 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "CET Vest Militari" şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Bd. Libertăţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertăţii, cu întoarcere în rondul Regina Maria.

Linia de autobuz 361 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul "Complex Comercial Băneasa" şi intersecţia Calea Victoriei/str. Naţiunile Unite/Splaiul Independenţei, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei, până la Piaţa Unirii.

Pe sensul spre terminalul "Piaţa Unirii", linia expres 784 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul "Aeroport Henri Coandă" şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Bd. Libertăţii, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Libertăţii, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii. Pe celălalt sens, traseul nu se modifică.

Linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul "Zeţari" şi Piaţa Arsenalului (Calea 13 Septembrie/str. Izvor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe str. Izvor, Bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, până la Piaţa Unirii.

AGERPRES

Subiecte în articol: stb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri