După aproape trei ore de discuții, cei doi lideri au declarat că au făcut „progrese”, însă au părăsit conferința de presă programată, fără a explica ce anume au convenit.
Cert este că nu a fost semnat niciun acord, iar încetarea focului pe care Trump și-o dorea la finalul întâlnirii este departe de a deveni o realitate. În schimb, liderul de la Casa Albă a sugerat tot mai apăsat că responsabilitatea îi revine președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, îndemnându-l pe acesta „să facă o înțelegere”.
„Au fost multe puncte asupra cărora am căzut de acord – cele mai multe, aș spune.”, a afirmat Trump, după ce Putin a luat cuvântul. „Mai sunt câteva chestiuni importante asupra cărora nu am ajuns încă la o soluție, dar am făcut câțiva pași înainte.”, a continuat el.
„Nu există o înțelegere până când nu este încheiată o înțelegere.”, a adăugat șeful administrației americane.
Apoi, Trump și Putin au părăsit scena fără să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
Summitul s-a încheiat, așadar, fără un rezultat concret, dar cu un mesaj clar: Putin a fost reintegrat în circuitul diplomatic internațional.
Dificultatea misiunii lui Trump a fost însă vizibilă încă din primele momente ale întâlnirii.
În timp ce cei doi lideri se salutau pe pista bazei aeriene Elmendorf, în Ucraina erau transmise alerte de atac aerian, în urma lansării unor drone și avioane rusești. La Sumî, o dronă rusească a provocat o explozie și un incendiu în piața centrală, pompierii fiind nevoiți să intervină.
Era un semn clar al intenției lui Putin de a continua războiul, chiar și în timp ce era primit cu onoruri pe teritoriul american.
„Progrese”, fără un acord. Ucraina, în pericol
Atât Trump, cât și Putin au vorbit vag despre o întâlnire care s-a întins pe mai multe ore.
„Am avut o întâlnire extrem de productivă și am convenit asupra mai multor puncte.”, a declarat Trump în fața reporterilor.
„Mai sunt foarte puține chestiuni rămase în suspans. Unele nu sunt atât de importante. Una este, probabil, cea mai semnificativă, dar avem șanse mari să ajungem la un acord. Nu am reușit acum, dar cred că avem șanse mari să reușim.”, a mai spus el.
Într-un interviu acordat imediat după summit, acordat televiziunii „Fox News”, Trump a fost întrebat despre eventuale concesii teritoriale care ar oferi Rusiei teritorii pe care nu le-a controlat anterior și despre posibile garanții de securitate americane pentru Ucraina.
„Ei bine, cred că acelea sunt puncte asupra cărora am negociat și asupra cărora, în mare parte, am ajuns la o înțelegere.”, a răspuns Trump, fără să ofere detalii. El a subliniat însă că Ucraina „trebuie să fie de acord”. Întrebat ce sfat are pentru Volodimir Zelenski, liderul de la Casa Albă a replicat: „Trebuie să facă o înțelegere.”
De altfel, încă dinaintea discuțiilor, era mult mai clar cum ar arăta un eșec decât un succes. Trump amenințase că va „pleca” dacă nu îi vor conveni pozițiile lui Putin, sugerase că ar putea reduce conferința de presă comună la una individuală și avertizase Moscova cu „consecințe severe”, dacă războiul nu se încheie.
Însă, pe drumul spre Anchorage, Trump recunoscuse că nici el nu știe cum arată succesul — „îl voi recunoaște când îl voi vedea”, afirma el. După summit, lucrurile au rămas la fel de neclare.
Trump, dispus să participe la o întâlnire Putin–Zelenski
În interviul pentru Fox, Trump a afirmat că atât Putin, cât și Zelenski își doresc ca el să participe la o eventuală a doua rundă de discuții, obiectivul pe care liderul american îl anunțase și înaintea summitului.
„Amândoi mă vor acolo, și voi fi acolo”, a declarat el.
La conferința de presă comună, Trump nu a pomenit nimic despre o posibilă întâlnire trilaterală, menționând doar că va lua legătura telefonic cu „persoanele pe care le consider potrivite” — inclusiv cu Zelenski — pentru a le oferi detalii despre discuțiile cu Putin.
Singura perspectivă anunțată public a fost însă o continuare a dialogului dintre Trump și Putin. „Vom vorbi din nou foarte curând și, probabil, ne vom revedea foarte curând.”, a spus Trump.
„Data viitoare, la Moscova”, i-a răspuns Putin, în engleză, sugestie care pare să-l excludă pe Zelenski din ecuație încă din start.
Putin, redobândește legitimitate internațională
Zâmbetul lui Vladimir Putin, surprins imediat după sosirea în Statele Unite, atunci când privea pe fereastra limuzinei prezidențiale a lui Donald Trump, spune totul: după ani de izolare occidentală, liderul de la Kremlin revenea în cea mai puternică țară din lume.
Trecuseră zece ani de la ultima vizită a lui Putin în America și și mai mulți de când fusese primit la un summit major pe teritoriul SUA. După invadarea Ucrainei, în 2022, liderul rus devenise indezirabil pentru mulți șefi de stat occidentali, fiind amenințat chiar cu un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale (CPI). De altfel, din acest motiv, Alaska a fost o locație convenabilă pentru întâlnire, întrucât SUA nu sunt membre ale CPI.
Însă izolarea s-a încheiat odată cu aterizarea la Anchorage. Covorul roșu, survolul avioanelor de vânătoare și aplauzele președintelui Trump au transmis un mesaj limpede: Putin era reintegrat în jocul diplomatic. Nu întâmplător, pe televiziunile ruse de stat, strângerea de mână dintre cei doi a fost prezentată drept „istorică”.
Chiar dacă în multe capitale europene rămâne persona non grata, faptul că a fost primit de președintele Statelor Unite — liderul celei mai mari economii și al celei mai puternice armate din lume — a subminat mult mai puternic eforturile de izolare diplomatică decât ar fi reușit oricine altcineva.
Momentul în care Putin a urcat în vehiculul blindat al lui Trump a fost perceput drept o imagine simbolică a revenirii sale pe scena internațională. Din această perspectivă, pentru Kremlin, chiar și fără progrese majore, vizita a fost o victorie.
Din „unu la unu”, la format extins
O altă surpriză a apărut chiar înainte de începerea discuțiilor. Deși summitul fusese anunțat inițial ca o întrevedere „unu la unu”, doar cu participarea translatorilor în încăpere, formatul a fost schimbat în ultimul moment. Câte doi consilieri au fost adăugați de fiecare parte.
Astfel, din partea SUA au participat secretarul de Stat, Marco Rubio, și trimisul special Steve Witkoff, ceea ce ar putea permite în zilele următoare o mai bună clarificare a discuțiilor, mai ales în cazul în care Moscova va prezenta o versiune diferită de cea americană.
În mandatul anterior al lui Trump, întrevederile directe cu Putin, în prezența exclusivă a traducătorilor, fuseseră învăluite în mister.
De multe ori nu era limpede ce se discutase și dacă se ajunsese la înțelegeri. După o astfel de întâlnire, în Germania, Trump chiar i-ar fi cerut interpretului să distrugă notițele.
De data aceasta, adăugarea consilierilor a sporit transparența. Totuși, a existat un moment care va rămâne cunoscut doar de cei doi lideri: scurta lor deplasare împreună, în limuzina prezidențială, de la pistă la sala de întâlniri.
Doar agenții Secret Service au fost martori — fără consilieri și fără translatori. Conținutul acelui dialog rămâne, astfel, un secret păstrat între Trump și Putin.