Jurnalul.ro Ştiri Locale Intervenţie spectaculoasă la Constanţa! Pompierii au preluat doi copii bolnavi din Cobadin cu un camion

Intervenţie spectaculoasă la Constanţa! Pompierii au preluat doi copii bolnavi din Cobadin cu un camion

Salvare spectaculoasă a pompierilor din Constanţa. Doi copii bolnavi au fost preluaţi de un camion al ISU Dobrogea, de o şenilată şi de o ambulanţă.

Oamenii din Cobadin nu se pot deplasa în afara localităţii după ce drumul naţional a fost închis de autorităţi.

În această dimineaţă, familiile a doi copii bolnavi au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au anunţat că micuţii au nevoie de ajutor.

Un bebeluş în vârstă de trei luni cu stare febrilă şi un copil de trei ani cu intoxicaţie aveau nevoie de îngrijiri medicale, iar echipajele Serviciului de Ambulanţă Constanţa nu puteau ajunge la locuinţele lor.

Medicii au cerut ajutorul pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, iar aceştia au intervenit cu o autoşenilată şi cu un camion.

Cei doi copii au fost preluaţi de pompieri şi transportaţi până în localitatea Valu lui Traian, acolo unde au fost preluaţi de un echipaj SAJ Constanţa.http://www.observator.tv

Subiecte în articol: copii salvati camion constanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri