La nivelul conducerii centrale se discută despre o slabă pregătire a cadrelor didactice, dar nu există o ofertă de programe de pregătire, utile cu adevărat, ci o mulțime de cursuri care sunt făcute pentru a fi făcute, nu pentru a veni cu informații concrete și cu soluții, plătite din buzunarul personal al fiecărui cadru didactic pentru că se cer credite, diplome, cursuri, ”performanță” la adunatul hârtiilor. Un lucru similar se întâlneşte şi în cazul gradațiilor de merit care se primesc pe baza întocmirii unor dosare, hârtii şi …atingerea unor criterii cu dedicație.
Toate aceste realităţi au construit un sistem al formelor fără fond, al schimbărilor de dragul schimbării, educația din România ajungând un fel de căruță care se mai deplasează doar din inerție, într-o singură roată, trasă de un cal flâmând şi obosit.
Așa cum se spune, nimic nu este întâmplător, iar în acest registru se înscrie și intrarea în grevă a profesorilor, exact cu o zi înainte de rotativă și ieșirea din grevă cu o zi înainte de aniversarea zilei de naștere a ”Marelui Mut”.
În ultimii 33 de ani, sindicatele au reușit doar de două ori să obțină, în urma unor greve generale, măriri salariale substanțiale pentru profesori și suplimentări ale bugetului alocat învățământului.
După 1989, au luat ființă sindicatele din educație care au coagulat un procent de peste 90% din angajații din sistem și conform legii dialogului social, sindicatele au adoptat un statut în care este prevăzută o anumită sumă de bani, contribuția fiecărui membru de sindicat, sumă care nu poate fi mai mare de 1% din salariul brut.
Sindicatele din educație au stabilit drept cotizație un procent de 0,5 din salariul brut, în medie, un profesor cotizează pentru sindicat aproximativ 40 de lei/lună, în învățământul preuniversitar din România lucrează aproximativ 386.000 de cadre didactice și personal auxiliar care aduc sindicatelor venituri de aproximativ 14.000.000 lei/lună, însă în niciun statut nu am observat să fie prevăzut un procent de 10-15% pentru fondul de grevă din suma reținută depus într-un cont separat, exact pentru astfel de situații. Trebuie precizat faptul că Legea nu condiționează colectarea acestui fond, dar pe perioada grevei membrii de sindicat nu sunt plătiți și din acest motiv sindicatele ar fi trebuit să constituie fondul ca o garanție pentru remunerarea greviștilor.
Declanșarea conflictului de muncă trebuie să parcurgă trei etape, mai întâi se notifică angajatorul, în acest caz Guvernul României asupra faptului că nu respectă contractul colectiv de muncă sau o lege organică care potrivit legii Educației, trebuie să aloce 6% din PIB conform art. 8: “Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv”.
După notificare, urmează proteste și grevă de avertiment timp de 2 ore și, în cele din urmă, greva generală. Pentru aceasta se întocmesc listele în care membrii de sindicat își exprimă acordul cu privire la declanșarea grevei generale pentru care este nevoie să fie de acord peste 50% dintre membrii sindicaliști.
În timpul grevei generale, angajatorul nu este obligat să plătească salariul, iar în acest caz sindicatul este obligat să comunice greviștilor valoarea fondului de grevă, câte zile de grevă le acoperă acel fond, iar dacă nu există, trebuie să le aducă la cunoștință că nu vor fi plătiți pentru perioada grevei generale.
Trebuie precizat faptul că liderii sindicali au anunțat suspendarea grevei înainte de publicarea Ordonanței în Monitorul Oficial, iar acest fapt mă duce cu gândul la o înțelegere tacită între Guvern și liderii sindicali.
Ligia Deca anunța cu o figură imobilă, luni, 12 iunie 2023, că ”asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut educația”, însă această Ordonanță este o victorie împotriva unor politicieni, majoritatea certați cu școala și care au susținut de-a lungul grevei că un astfel de act legislativ este imposibil.
Profesorii au demonstrat, încă o dată, prin modul în care au desfășurat întregul protest, că forța unui grup este UNITATEA, iar astăzi victoria lor este această unitate, nicidecum câștigurile.
Mă întorc la ziua de 13.06.2023 când îl sărbătorim pe cel care a inițiat proiectul eșuat ”România educată” și când ministrul Deca vorbește cu aplomb despre predictibilitate în educație, dar în ultimii 33 de ani nimic nu a fost predictibil. Fiecare grup care a ajuns la conducerea Ministerului Educației a folosit aceleași cuvinte, a demarat discursul sforăitor al schimbărilor, necesitarea unor noi legi, ignorând problemele reale și transformările sociale. Reorganizarea diferitelor direcții și instituții din subordinea ministerului s-a făcut pe principiul ”aceeași Mărie cu altă pălărie” şi în scopul de a pasa responsabilităţi. Măsurile pompieristice au dus la lipsa corelării diferitelor profiluri/specializări cu ceea ce se cere pe piața muncii, generând analfabeți cu/fără diplome, asistați social, oameni care nu pot fi încadraţi într-o formă de muncă şi, implicit, la lipsa interesului pentru învățătură.
Sloganuri, poleială, o mulţime de valori care sunt amintite şi care, după spusele lui Iohannis în programul ”România educată” nu reprezintă decât premise pentru o nouă societate: “reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”… Citiţi pe nerăsuflate, căci orice sincopă în această enumerare ne poate trezi la realitatea crudă cu care se confruntă societatea românească. Tupeul şi ingeniozatea politicienilor în a crea pancarte poleite nu au limite, iar rezultatele programelor legate în ambalaje strălucitoare se regăsesc în calitatea educaţiei şi, implicit, în calitatea societăţii româneşti, politicieni care îşi permit toate aceste lucruri tocmai pentru că prin distrugerea sistemului de educaţie au creat o masă mare de manevră care este scoasă periodic la vot.
Scopul educaţiei este, până la urmă, acela de a schimba o minte goală cu una deschisă, iar politicieni precum Iohannis, Deca sau Ciolacu nu şi-ar dori acest lucru.
Pentru toate motivele amintite, pentru tupeu, pentru lipsa de empatie, pentru lipsa de interes față de problemele reale ale sistemului, doamna Ligia Deca, ministrul educației, TREBUIE să-și depună demisia.