Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Învață programare că ești mic, că ești mare! Programul de codare care te ghidează până la angajare

Învață programare că ești mic, că ești mare! Programul de codare care te ghidează până la angajare

Vârsta nu mai este demult un impediment în urmarea pasiunilor, așa că, indiferent că ai 10 ani sau ești la a doua tinerețe, a învăța programare este un deziderat fezabil.

Petru Trîmbițaș a pus bazele unui program care te ajută a invata programare WellCode care se adresează tuturor celor care sunt pasionați de domeniul IT și care își doresc să deprindă arta scrierii de cod. Mentoratul este un program unic pe piața de cursuri IT din România, datorită abordării orientate spre o comunicare unu la unu cu mentorii, care te ghidează pas cu pas de la primul ”Hello” și până la angajare.

 

Mentoratul WellCode funcționează ca o carte interactivă și vizează atât dezvoltarea profesională, cât și pe cea personală. În perioada colaborării sale, în Statele Unite ale Americii, cu companiile Facebook și Google, fondatorul programului a observat și conștientizat faptul că succesul profesional îți este influențat în mod incontestabil de viața personală și de mindset. Din acest motiv, el a decis să te susțină și emoțional, astfel încât să te ajute să îți dezvolți un mindset orientat spre succes.

 

Programul fondat de tânărul clujean în anul 2017 este gândit astfel încât să fie accesibil pentru orice doritor, indiferent de vârstă sau experiență. Astfel, fie că îți dorești a învăța programare de la 0, fie ai deja ceva cunoștințe în materie de scriere de cod, rezolvarea problemelor de pe platformă va fi o provocare interesantă, care te va purta către obținerea primului tău job ca programator.

 

Dezvoltarea ta profesională va fi ghidată de mentori care te vor îndruma pas cu pas către găsirea soluției ideale pentru problemele de pe platformă. Fiecare problemă rezolvată se va concretiza într-un pas înainte. După finalizarea acestora, mentorii te vor ajuta să îți scrii propria aplicație și să îți realizezi portofoliul de proiecte. Totodată, mentorii te vor ajuta să îți rafinezi abilitățile soft skills și tehnice, pentru a trece cu brio de etapa de interviu.

 

Din punct de vedere personal, dezvoltarea îți va fi ghidată de coachi cu experiență vastă în acest domeniu. Specialiștii te vor ajuta să îți conștientizezi fricile, gândurile și emoțiile negative, astfel încât să reușești să îți dezvolți strategii și mecanisme de gestionare sănătoase.

Coachii te vor ajuta, totodată, să îți stabilești un stil de viață sănătos, astfel încât să reușești să îți crești puterea de concentrare și să-ți dezvolți gândirea analitică. Specialiștii în domeniul dezvoltării personale te vor orienta către adoptarea unei igiene sănătoase a somnului, un regim alimentar echilibrat și o viață activă. Un somn de 8 ore pe noapte va fi micul secret care îți va oferi energia de care ai nevoie pentru a te putea organiza, astfel încât să poți învăța programare în cel mai scurt timp posibil. Petru Trîmbițaș susține că drumul de la învățare la angajare poate fi parcurs în doar 8 luni, dacă respecți 3 reguli simple:

  • asculți și urmezi întocmai sfaturile mentorilor;
  • somn 8 ore / noapte;
  • să lucrezi 15-20 de ore săptămânal.

 

Programează chiar acum o ședință de consultanță cu mentorii și convinge-te cât de repede poți învăța programare, dacă beneficiezi de ghidarea și susținerea de care ai nevoie. Învățatul independent este un atu care-ți permite să lucrezi oricând și de oriunde! Scrii cod în ritmul tău, după programul tău, fără însă a fi niciodată singur, căci mentorii îți sunt alături pas cu pas.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri