Jurnalul.ro Ştiri Observator Investiții stranii. O școală stă să cadă, primăria renovează grădinița fără copii

Investiții stranii. O școală stă să cadă, primăria renovează grădinița fără copii

de Diana Scarlat    |   

Comuna Uliești, din Dâmbovița, are un primar tot reales de 20 de ani încoace și o școală construită prin ’52 în satul aparținător, Hanu lui Pală, care pare să nu mai reziste mult. În peste 60 de ani, clădirea nu a văzut decât cârpeli: până și ferestrele sunt cele originale, bătute-n cuie și lipite cu spumă poliuretanică, pentru a nu fi luate de vânt.

„Eu am fost director adjunct pe comună și am pus spumă la geamuri, ca să nu mai bată vântul în sălile de clasă, dar nu s-a investit niciun leu în această școală, din 1952 până astăzi. Singurul lucru care s-a făcut acum, înainte de alegeri, a fost construirea unui grup sanitar în școală, care func-ționează de aproximativ o lună. Dar pereții pot să cadă peste copii, iar acoperișul e spart și uneori plouă peste copii, în timpul orelor de curs“, spune Pavel Florea, fost profesor de Limba și Literatura Română în comuna Uliești, de care aparține satul Hanu lui Pală.

 

600 de lei pentru reparat ruina

Primăria Uliești nu a făcut reparații la școala de la Hanu lui Pală și nici nu a construit altă școală în sat, invocând de-a lungul timpului diverse pretexte pentru lipsa de implicare. În schimb, a investit în renovarea unei grădinițe din satul vecin, Ragu, deși numărul de copii din localitate este atât de mic, încât grădinița s-a închis imediat după ce s-a terminat lucrarea de reno-vare, toamna trecută. Părinții sunt disperați și preferă să dea bani din buzunarul propriu pentru reparații, după ce s-au rugat în zadar de primărie să-i ajute. „Încercăm să facem ceva pentru școală, pentru că nici nu putem permite să ni se mute copiii din școală, la cinci kilometri distanță. Ni s-a spus că trebuie să se mute copiii, iar noi nu am fost de acord.

Ne-au spus cei de la primărie că sunt multe școli care trebuie să fie reparate. Am cerut să ne dea o sumă cât de mică, pentru că e păcat și de toaletele în care au investit bani astă iarnă. Pentru vopsirea pe exterior ne-a oferit sprijinul directorul, din fondurile pe care le-a obținut pentru școli, circa 600 de lei”, ne-a explicat Nicoleta Cercel, mamă a trei copii care învață la școala din sat.

 

Investiții fără noimă și explicații halucinante

Școala Hanu lui Pală include și o grupă de grădi-niță, având în total 38 de copii. „Banii investiți la Ragu ar fi putut să se inves-tească în școala noastră. Am spus la ședința cu cei de la primărie. Ar fi putut să facă și pentru copiii noștri ceva, pentru a se ridica și ei din satul acesta. Acum trei ani ni s-a spus că nu se poate construi o nouă școală, pentru că nu sunt cel puțin 40 de copii. Chiar i-am spus domnului primar că putea să facă asta acum cinci ani, când erau copii foarte mulți, dar au crescut și s-au dus la licee. Puteau construi și din fonduri europene, mai ales pentru că a fost primar atâta timp (21 de ani, n.r.) și putea să ne sprijine și pe noi”, mai spune Nicoleta Cercel. Primăria a dat 600 de lei, dar munca o prestează părinții, în folosul comunității... deși singura lor „vină” este aceea că au copiii la școala din sat.

Vizavi de școala veche, tot în centrul satului Hanu lui Pală sunt grămezi de bălegar și câteva pietre care amintesc de fostul cămin cultural. Clădirea a dispărut. Construit în 1962, căminul era semnul unui centru de dezvoltare a satului - vechi han, unde pe vremuri se strângeau geambașii, la răscruce de importante drumuri comerciale. Acum nu mai e nimic și nimeni nu răspunde pentru dispariția clădirii, chiar din centrul satului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri