Jurnalul.ro Ştiri Politică Ionuț Moșteanu: Mâine depunem moțiune simplă, dacă Adrian Câciu nu vine la Ora ministrului

Ionuț Moșteanu: Mâine depunem moțiune simplă, dacă Adrian Câciu nu vine la Ora ministrului

Vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu a declarat că partidul va depune o moțiune simplă, dacă ministrul Adrian Câciu nu vine în fața Parlamentului, să dea explicații privind starea finanțelor.

Ionuț Moșteanu spune că nu vede „un ministru al Finanțelor bun, capabil să țină în mână finanțele României, într-o perioadă complicată”.

„Vedem două partide care ar vrea să pară că sunt și în Opoziție unul cu altul, dar în același timp și guvernează împreună (...). România se împrumută 1.000 de euro pe secundă. Din această mie,
doar jumătate merge în economie, cealaltă jumătate merge către cheltuieli de dobânzi și finanțări de credite care au ajuns la termen și în cheltuieli de funcționare ale statului. Or să te împrumuți cu 1.000 de euro pe secundă cu 8% și să zici că totul este bine, înseamnă că ești decuplat de economie”, a spus Ionuț Moșteanu, la RFI.

Acesta a anunțat o posibilă moțiune simplă la adresa ministrului de Finanțe.

„Noi l-am chemat în Parlament pe domnul ministru de Finanțe, l-am chemat în Parlament astăzi, urmează să vedem dacă va veni la Ora ministrului. Dacă nu va veni, mâine depunem moțiune simplă,
pentru că trebuie să-l aducem în fața Parlamentului, trebuie să înțelegem și noi, Parlamentul și să înțeleagă prin intermediul nostru fiecare cetățean dacă acest om, domnul Câciu, înțelege ce are de făcut și înțelege cu ce ne confruntăm. Părerea noastră este că nu înțelege”, a mai spus liderul USR.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: usr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri