Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu a câștigat turneul WTA de la Iași, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Irina Begu a câștigat turneul WTA de la Iași, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Jucătoarea română Irina Begu (locul 110 WTA, cap de serie nr. 7) a câștigat turneul WTA 250 de la Iași, după ce s-a impus duminică în finala contra elvețiencei Jil Teichmann (locul 102 WTA, cap de serie nr. 6). Irina Begu a câștigat în două seturi, scor 6-0, 7-5, după o oră și 34 de minute.

Pentru Begu a reprezentat cel de-al șaselea titlu WTA din carieră și primul după trei ani.

Begu a dominat primul set, câștigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-și primul game și având chiar două mingi de break pentru a se distanța la 2-0. Irina a revenit rapid, egalând la 1-1.

Elvețianca a reușit să se distanțeze la 4-2, însă Begu a egalat din nou scorul. La 5-5, românca a făcut break-ul decisiv și a servit pentru trofeu, concretizând victoria la a doua minge de meci.

Aceasta este a doua victorie a Irinei Begu într-un turneu WTA 250 organizat în România, după succesul din 2017 de la București. Finala de la Iași a fost a zecea din cariera sa.

Begu și-a asigurat 250 de puncte în clasamentul WTA și un premiu de 31.565 de euro, urmând să urce în Top 100 de luni, pe locul 82.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: irina begu Jil Teichmann
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri