Premierul-desemnat al Israelului, Yair Lapid, l-a informat miercuri seară pe preşedintele Reuven Rivlin că a ajuns la un acord pentru formarea unei coaliţii care să ofere susţinere viitorului guvern, funcţia de prim-ministru urmând să fie deţinută prin rotaţie, în prima etapă de Naftali Bennett.
Anunţul a fost făcut cu puţin înainte de expirarea termenului constituţional pentru formarea unei coaliţii guvernamentale.
Conform acordului, Naftali Bennett, liderul alianţei Yamina (dreapta), va fi prim-ministru al Israelului prin rotaţie cu Yair Lapid, liderul partidului Yesh Atid. În prima etapă, de acum până în septembrie 2023, prim-ministru va fi Naftali Bennett, iar Yair Lapid va prelua funcţia de premier în a doua jumătate a legislaturii, până în noiembrie 2025.
"Sunt onorat să vă informez că am reuşit să formez un guvern. Va fi un guvern prin alternanţă, în conformitate cu Articolul 13 al Legii fundamentale. Deputatul Naftali Bennett va fi premier în prima etapă", i-a transmis Yair Lapid preşedintelui în funcţie al Israelului, Reuven Rivlin.
"Vă felicit pe dumneavoastră şi pe liderii partidelor din această alianţă pentru formarea guvernului. Aştept convocarea Knessetului cât mai curând pentru învestirea guvernului", a declarat preşedintele Reuven Rivlin, conform publicaţiilor The Times of Israel şi The Jerusalem Post.
Acordul a devenit posibil după răspunsul favorabil oferit de Mansour Abbas, liderul formaţiunii Lista Arabă Unită (Ra'am). În afară de formaţiunile Yesh Atid (liberală), Yamina (dreapta) şi Lista Arabă Unită, la coaliţie ar urma să participe şi alianţa Albastru & Alb (centru), Partidul Muncii (centru-stânga), Yisrael Beytenu (dreapta), Noua Speranţă (centru-dreapta) şi Meretz (centru-stânga), potrivit site-ului Ynetnews.com. Totuşi, nu este clar dacă toţi parlamentarii acestor formaţiuni politice vor vota în favoarea viitorului Cabinet, dat fiind că există în continuare mici diferenţe privind repartizarea unor funcţii.
În cazul în care noua alianţă va reuşi să ofere în Knesset susţinere viitorului Cabinet guvernamental, Benjamin Netanyahu, liderul partidului Likud şi premier în exerciţiu, va trebui să se retragă de la putere după ce s-a aflat permanent în funcţie în ultimii 12 ani.
Benjamin Netanyahu a generat controverse politice în Israel, în contextul în care este judecat pentru presupuse acte de corupţie. Partidul condus de Benjamin Netanyahu, Likud (dreapta), s-a clasat pe primul loc în cel mai recent scrutin legislativ din Israel, însă fără a avea majoritate parlamentară.
Benjamin Netanyahu deţine funcţia de premier al Israelului din 2009, dar, anterior, a mai fost prim-ministru în perioada 1996-1999.
(sursa: Mediafax)