Fiu al lui Louis Vallez, un modest profesor de provincie, Jules Vallès își petrece copilăria la Saint-Étienne, apoi la Nantes. Trimis la Paris, pentru a se pregăti în vederea carierei de profesor, Vallès este atras de luptele politice din 1851, când ia parte la manifestația studențească împotriva destituirii distinsului istoric Jules Michelet și se străduiește să organizeze apoi rezistența tineretului universitar împotriva loviturii de stat din 2 decembrie 1851 (când prințul-președinte Ludovic-Napoleon Bonaparte se proclamă împărat, luând numele de Napoleon al III-lea, și transformă Republica în cel de-al Doilea Imperiu).
Membru în primul guvern proletar din lume
Acestea ar fi reperele temporale, urmează sevele biografice dezvăluite de cercetătoarea Liana Repețeanu (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012): „După întreruperea studiilor de drept, Vallès încearcă diferite meserii, optând în final pentru cea de ziarist. Polemist redutabil, el reunește articolele sale, publicate în ziarul Le Figaro (1861-1865), în volumul Les Réfractaires (Refractarii) (1865), care se va bucura de succes. Apropiindu-se de mișcarea naturalistă, Vallès fondează săptămânalul La Rue, care beneficiază de colaborarea fraților Goncourt și a lui Zola. Este un dușman înverșunat al celui de-al Doilea Imperiu, ceea ce atrage interzicerea publicației sale. În 1869 apare în foileton romanul său Un gentilhomme (Un gentilom). Vallès întâmpină cu entuziasm Comuna din Paris (18 martie - 28 mai 1871), devenind membru al Comisiei de învățământ, în primul guvern proletar din lume. Fondează ziarul Le Cri du peuple, care devine organul oficial de presă al Comunei. Condamnat la moarte la sfârșitul insurecției, Vallès se va refugia la Londra, unde va rămâne timp de zece ani.”
Fuga la Londra
„În exil - sesiza Liana Repețeanu -, va scrie o serie de pamflete virulente, reunite apoi sub titlul La Rue à Londres (Strada la Londra) (1884), precum și romanul Les Blouses (Bluzele) (1880), inspirat dintr-o răscoală țărănească din 1847. Redactează primul volum din trilogia Jacques Vingtras, L’Enfant (Copilul), care va apărea sub pseudonim (Jean La Rue) în 1879, la editura Charpentier, făcând obiectul unei cronici foarte favorabile din partea lui Zola. Întors în patrie, după proclamarea amnistiei generale pentru supraviețuitorii Comunei din Paris (1880), Vallès va publica, mai întâi în foileton, în ziarul Révolution française, sub titlul Mémoires d’un révolté (Memoriile unui răzvrătit), apoi la editura Charpentier, al doilea volum al trilogiei, Le Bachelier (Bacalaureatul) (1881). Cel de-al treilea, L’Insurgé (Răzvrătitul), testament moral al scriitorului angajat, publicat fragmentar în La Nouvelle Revue (1882), va apărea în volum după moartea scriitorului, în 1886. În ultimii ani de viață, Vallès reeditează Le Cri du peuple, la care colaborează Jules Guesde, dând astfel o orientare socialistă ziarului care va fi, în acea epocă, organul de presă al proletariatului francez.”
Complotul tăcerii
Pe repede înainte: „Funeraliile lui Jules Vallès, în 1885, la trei luni după cele ale lui Victor Hugo, au fost grandioase și au provocat o încăierare între poliție și zecile de mii de muncitori care, fluturând drapele roșii, au adus un ultim omagiu celui mai mare scriitor al Comunei. Opiniile politice ale lui Jules Vallès și rolul său în timpul Comunei din Paris au determinat un adevărat complot al tăcerii în jurul operei sale, lucru explicabil prin faptul că romanele lui exprimau aceeași revoltă la adresa societății. Volumul de articole Les Réfractaires, care i-a adus reputație scriitorului, oferă o viziune atroce asupra vieții de boem a unei întregi categorii de intelectuali, profesori, scriitori, artiști, care refuzau să-și vândă conștiința. După modelul scriitorilor naturaliști, Vallès insistă asupra aspectelor sordide și asupra mizeriei în care se zbat acești înfometați înveșmântați în zdrențe. În viziunea lui Vallès, viața de boem nu are nimic romantic (așa cum apare ea la Henri Murger), ci este consecința unei atitudini protestatare, care-i împinge pe reprezentanții ei la periferia societății. «Refractarii» lui Vallès sunt însă neputincioși, iar revolta lor este pasivă și pur individuală; de aceea, ei suscită mai degrabă compasiune decât interes.”
Celor tiranizați și snopiți
Alte comentarii critice asupra operei: „Un lung strigăt de protest, mult mai grav și mai pătrunzător, răsună în cele trei volume grupate sub titlul Jacques Vingtras, ale cărui inițiale îl indică a fi un alter ego al autorului. Această trilogie romanescă, considerată principala sa operă, reprezintă o scriere autobiografică, autorul evocând anii copilăriei, tinerețea și luptele politice, precum și climatul tragic al Comunei din Paris. L’Enfant, primul volum al trilogiei, acoperă perioada 1832-1849, radiografiind într-o manieră mult mai tranșantă decât cea a lui Alphonse Daudet (Le Petit Chose) microcosmosul copilăriei. Spiritul în care abordează această temă este rezumat de dedicația autorului, care închină cartea «tuturor celor care au fost nefericiți în familie, care în timpul copilăriei au fost tiranizați de profesori și snopiți în bătaie de părinți». În acest sens, volumul constituie un aspru rechizitoriu la adresa a două instituții de bază ale societății: familia și școala. Vallès denunță calvarul copilului, prost hrănit, prost îmbrăcat, privat de afecțiune, bătut și pedepsit fără încetare. În familia Vingtras (alias Vallès) domnește o atmosferă apăsătoare, consecință a ambiției acesteia de a duce un mod de viață peste posibilitățile materiale ale unui mărunt dascăl de provincie.”
Umilirea tinerilor învățați
Tot aici: „Nedreptățile și prejudecățile cu care se confruntă Jacques în sânul familiei sunt agravate de umilințele și discriminările pe care le îndură la școală. L’Enfant este un act de acuzare, mai pregnant decât cel al lui Daudet, la adresa sistemului de învățământ al timpului, care înăbușea orice tendință a elevului în sensul afirmării personalității și originalității sale. În aceste condiții, este normal ca elevul să fie refractar unui sistem de învățământ obtuz și rupt de realitate. Volumul se termină prin plecarea lui Jacques Vingtras la Paris, în vederea obținerii diplomei de bacalaureat. Dezgustat de școală, Jacques Vingtras ar dori să devină muncitor, spre indignarea tatălui său, care nutrește ambiții deșarte. Din păcate, pregătirea pur teoretică a proaspătului absolvent de liceu îl face inapt pentru orice meserie. Tribulațiile acestuia în căutarea unei slujbe formează subiectul celui de-al doilea volum al trilogiei, Le Bachelier, al cărui titlu inițial era Mémoires d’un révolté (Memoriile unui răzvrătit) și care narează viața lui Jacques în anii 1850-1857. Acest volum este dedicat, pe un ton sarcastic, «celor care, hrăniți cu greacă și cu latină, sunt morți de foame». Imposibilitatea de a răspunde la întrebarea simplă și concisă a primului patron căruia Jacques îi solicită o slujbă - «ce știi să faci?» - generează confuzia și umilirea tânărului.”
3 ani de închisoare în 330 de rânduri
Mai mult: „Pentru a-și câștiga existența, el va fi nevoit să practice diverse meserii, optând în final pentru cea de ziarist. Dar și aici pericolele îl pândesc la tot pasul, căci libertatea de opinie s-ar putea plăti cu ani grei de temniță: «în cele trei sute de rânduri ale dumitale, sunt trei ani de închisoare», îl avertizează speriat redactorul-șef. Jules Vallès se va angaja treptat pe calea revoltei conștiente, generată de sentimentele de simpatie și de înțelegere față de cei sărmani. Astfel că L’Insurgé, ultimul volum al trilogiei Jacques Vingtras, care acoperă perioada dintre 1862 și mai 1871 (sfârșitul Comunei din Paris), va fi conceput și redactat la Paris după amnistiere, căci Jules Vallès avea nevoie să fie la Paris pentru a scrie această carte despre revoltă și despre insurecția proletară. Publicat fragmentar în La Nouvelle Revue (1882), apoi în ziarul Le Cri du peuple, L’Insurgé va fi editat în întregime postum, în 1886. «Copilului» chinuit și frustrat, «tânărului bacalaureat» nemulțumit și umilit, trebuia să le urmeze, în mod logic, «răzvrătitul», luptător pe baricadele Comunei. Volumul este dedicat «morților din 1871, tuturor celor care, victime ale nedreptății sociale, au pus mâna pe arme și au format, sub drapelul Comunei, marea federație a durerii».”
Secvențe cinematografice ale Comunei
Cele din urmă aprecieri: „L’Insurgé încheie trilogia lui Vallès printr-o evocare emoționantă a revoluției proletare, autorul numărându-se printre artizanii acesteia. Relatând drumul parcurs de Jacques, angajat cu hotărâre în activitatea ziaristică și în cea politică, autorul acordă un spațiu amplu reprimării sângeroase a acesteia («la semaine sanglante»). Nu există o imagine de ansamblu a insurecției proletare, căci Vallès nu reușește să însuflețească mulțimile, asemenea lui Zola, dar el oferă în schimb o succesiune de secvențe «cinematografice» de o mare intensitate dramatică, realizând astfel un mozaic al luptelor desfășurate în capitala Franței. Prezența lui Vallès în mijlocul evenimentelor amplifică senzația de real transmisă cititorului. Prin stilul său animat, îmbogățit cu imagini neașteptate, scriitorul se dovedește un specialist al instantaneului și un simbolist al concretului. Ironia și sarcasmul, trăsături dominante ale prozei sale arzătoare și partizane, sunt atenuate pe alocuri de accentele unei lirism revoluționar.”
Material secundar
Opere, traduceri, referințe
Les Réfractaires (1865); Un gentilhomme (1869); Les Blouses (1880); Jacques Vingtras, 3 vol: I. L’Enfant (1879); II. Le Bachelier (1881); III. L’Insurgé (postum, 1886). Principalele ediții: Œuvres complètes, Éditeurs français réunis, 1950-1970; Œuvres complètes, Livre-Club Diderot, 1969-1970; Œuvres, Gallimard, col. „Bibliothèque de la Pléiade”, vol. I, 1975; vol. II, 1980.
În limba română
Jacques Vingtras, vol. I-III: Copilul. Bacalaureatul. Răzvrătitul (trad. Al. Philippide), București, 1956, 1971. Referințe critice: Gaston Gille, J. Vallès (1832-1885). Ses révoltes, sa maîtrise, son prestige, teză de doctorat, Geneva-Paris, 1941; M.-C. Bancquart, Jules Vallès, Paris, 1971; R. Bellet, Jules Vallès journaliste, Paris, 1975; P. Cogny, Vallès et son temps, Paris, 1980; Daniel Zimmermann, Vallès, Paris, 1999; Marta Griné, „Douleur physique et processus de connaissance: de «L’Enfant» à «La Pierre d’Horeb»”, in La Douleur (colectiv), Lleida, 2000. Liana Repețeanu
141 de ani se vor împlini în 14 februarie 2026 de la moartea scriitorului și ziaristului militant Jules Vallès.
„Jules Vallès întâmpină cu entuziasm Comuna din Paris (18 martie - 28 mai 1871), devenind membru al Comisiei de învățământ, în primul guvern proletar din lume.”, Liana Repețeanu, cercetătoare
A Doua Republică Franceză (1848-1852) a dispus abolirea sclaviei în colonia Franței și a impus votul universal în rândul bărbaților.
„Condamnat la moarte de francezi, Vallès se va refugia la Londra, unde va rămâne zece ani. În exil, va scrie o serie de pamflete virulente, reunite sub titlul Strada la Londra (1884), precum și romanul Bluzele (1880).”, Liana Repețeanu, cercetătoare
Jules Vallès a fondat săptămânalul La Rue, care a beneficiat de colaborarea fraților Goncourt și a lui Zola. Din cauza criticilor virulente la adresa lui Napoleon al III-lea, ziarul a fost suspendat de autoritățile celui de Al Doilea Imperiu (1852-1870).