Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a plecat marţi mai devreme de la Strasbourg, revenind la Bruxelles pentru a fi la sediul Comisiei Europene în timpul votului crucial din parlamentul britanic privind acordul Brexitului, transmite agenţia EFE.
''Juncker a revenit în această după-amiază la Bruxelles pentru a gestiona situaţia după votul din Camera Comunelor. Este important ca el să fie pregătit la Bruxelles în orele următoare'', a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
Juncker urma să participe marţi după-amiază la mai multe dezbateri şi să intervină în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. El avea programată o intervenţie în plenul PE şi cu ocazia prezentării de către premierul Viorica Dăncilă a priorităţilor preşedinţiei române a Consiliului UE, dar în locul său a vorbit Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar responsabil cu piaţa unică digitală.
În jurul orei 20:00 GMT, Camera Comunelor va da un vot crucial asupra acordului privind Brexitul, negociat între Londra şi Bruxelles, iar toate datele sugerează că premierul britanic Theresa May nu va obţine aprobarea acestei înţelegeri, în special din cauza clauzei de ''backstop'' (plasă de siguranţă) pentru frontiera nord-irlandeză, care prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până când Londra şi Bruxelles-ul vor găsi o soluţie mai bună în privinţa acestei frontiere.
Dacă parlamentarii britanici resping acordul, premierul May va trebui să vină cel târziu până luni în faţa Camerei Comunelor cu un plan alternativ, posibilele opţiuni fiind ieşirea Regatului Unit din UE fără niciun acord la 29 martie, amânarea Brexitului, eventual cu convocarea unui nou referendum sau prin preluarea de către parlament a controlului procesului de ieşire a ţării din UE, ori chiar anularea Brexitului. Guvernul de la Londra a declarat anterior că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019.
AGERPRES