Continuăm seria noastră privind miturile despre investiţii prezente astăzi la nivelul majorităţii investitorilor individuali de pe piaţa noastră de capital.
Mitul 2: O investiţie într-o companie excepţionala nu poate fi, la rândul ei, altfel decât excepţională
Există o confuzie ce se manifestă destul de des în mentalitatea investitorilor de retail între a face o investiţie bună şi a investi într-o companie bună. Cele două lucruri nu trebuie să fie şi, în general, nu sunt similare. Performanţele bune ale unei companii se referă, în general, la trecut, în timp ce, investiţiile pe care le facem se bazează pe ipoteze privind performanţele din viitor ale companiilor şi urmează a se dovedi de succes sau nu în funcţie de transpunerea sau nu a acestor ipoteze în realitate. Aşadar, performanţele companiilor sunt despre trecut, în timp ce performanţele investiţiilor pe care le facem astăzi sunt despre viitor.
În general, investitorii de retail nu au experienţa investiţională şi simt de nevoia în a se ancora în repere tangibile pentru activitatea lor investiţională. La rândul lor, companiile au nevoie tot timpul, cel puţin potenţial, de capital. Din acest motiv au nevoie, fie să îşi “vândă” performanţele, fie să îşi creeze şi să menţină o imagine bună pe pieţele de capital, pentru a o folosi exact când au nevoie de capitaluri suplimentare. Din acest motiv, atunci când cele două realităţi se suprapun, există întotdeauna riscul ca focusul investitorilor să se mute de pe ţinta reală – randamentul investiţiilor spre o ţintă falsă – dorinţa de a investi în anumite companii.
O companie de succes se caracterizează în general prin performanţe financiare excepţionale, prin poziţii dominante pe pieţele pe care activează sau printr-un brand foarte puternic. Atunci când ne referim la o companie ca fiind performantă avem, de regulă, în vedere performanţele acesteia din trecut. Astăzi considerăm o companie că este de succes pe baza a ceea ce aceasta a realizat în urma demersurilor efectuate în trecut.
O investiţie performantă se caracterizează printr-un randament ridicat. Acesta este obţinut prin diferenţa pozitivă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, cumulat cu veniturile din dividende / cupoane obţinute în timpul deţinerii titlurilor financiare în cauză. Aşadar, în esenţă, succesul unei investiţii depinde de (i) preţul de cumpărare şi (ii) preţul de vânzare.
Dacă coroborăm cele două concepte de mai sus, putem cu uşurinţă concluziona că acestea nu sunt nici pe departe legate între ele. De fapt sunt absolut independente. Este foarte plauzibil ca investiţia într-o companie excepţională să nu fie o investiţie de succes în cazul în care preţul de cumpărare al titlurilor acesteia este prea mare. Acest lucru se întâmplă de obicei când, de exemplu, preţul de piaţă al acţiunilor este prea mare, înglobând deja, poate chiar mai mult decât este cazul, performanţele viitoare ale acesteia. În jargonul de specialitate, aceste preţuri prea mari se traduc prin indicatori de piaţă precum PER (price-to-earnings ratio) sau P/B (price-to-book ratio) peste normele acceptabile (definiţia acestora este, însă, o altă poveste). De asemenea, este posibil în aceeaşi măsură ca investiţia într-o companie care subperformează să se dovedeasca a avea un randament peste aşteptări. Acest lucru se poate întâmpla atunci când preţul de cumpărare al titlurilor financiare este chiar mai mic decât cel considerat a fi raţional, ţinând cont de performanţele companiei.
Aşadar, interesul primordial al investitorilor trebuie să fie concentrat pe aşteptările în ceea ce priveşte randamentele potenţiale propuse de investiţiile luate în considerare şi nu pe companiile în care investesc. Investiţiile potenţiale sunt făcute pentru rezultatele din viitor şi felul în care acestea se vor situa faţă de presupunerile pe care piaţa le face astăzi în legătură cu ele, conţinute implicit în preţurile de piaţă. Şi chiar ulterior, concentrarea ar trebui să rămână pe felul în care rezultatele efective ale companiei sunt aliniate presupunerilor iniţiale.
Concluzia: Atunci când investiţi, încercaţi să nu vă concentraţi pe brandul / performanţele financiare ale companiilor pe care le aveţi în vedere, ci mai ales pe randamentele pe care le previzionaţi a fi obţinute din aceste investiţii, şi, mai ales, pe validarea setului de ipoteze care stau la baza acestor previziuni. O soluţie la îndemână poate fi utilizarea rapoartelor de cercetare (research) pe care le puteţi accesa de pe piaţa de capital. Atenţie, totuşi, la cine scrie aceste rapoarte, precum şi la potenţialele motivaţii ale acestora ce pot sta în spatele concluziilor / recomandărilor acestor rapoarte. Din acest punct de vedere, cu siguranţă rapoartele de cercetare emise de către entităţi ce reprezintă interese de cumpărare (buy-side) precum investitorii instituţionali (fonduri de pensii, asset manageri etc.) sunt întotdeauna mai credibile decât cele emise de entităţi ce reprezintă interese de vânzare (sell-side) precum brokerii sau băncile.
O altă soluţie poate fi utilizarea consilierii din partea unui administrator de fonduri în activitatea investiţională. Noi, la Certinvest, utilizăm propriile noastre rapoarte de cercetare în formularea propriilor idei investiţionale pe care le recomandăm clienţilor noştri. Din punctul nostru de vedere aceasta este garanţia respectării regulilor de conduită profesională şi etică în prestarea serviciilor de administrare a fondurilor dincolo de orice prezumţie de conflict de interese.
Cosmin Mizof, CFA - Expert Certinvest