Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis s-a dus cu jalba-n proţap la Bruxelles

Klaus Iohannis s-a dus cu jalba-n proţap la Bruxelles

de Marius Gîrlașiu    |   

Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi la Consiliul European de la Bruxelles, în cadrul căruia vor avea loc discuţii informale în formatul UE 27, fără Marea Britanie, referitoare la scenariile propuse de preşedintele CE, Jean Claude Juncker, unul dintre acestea fiind acela al unei Europe cu mai multe viteze.

 

În cadrul reuniunii de astăzi vor avea loc doar discuţii informale între liderii UE 27 în urma cărora nu vor fi luate decizii, ci doar va fi pregătit summit-ul aniversar UE de la Roma, din 25 martie. Practic, în acest moment liderii UE se află în prima fază a discuţiilor după prezentarea celor cinci scenarii post-Brexit de către preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Înainte să plece la Bruxelles, Klaus Iohannis le-a trimis liderilor statelor membre un document în care explică poziţia României cu privire la viitorul Uniunii. Şeful statului le-a cerut liderilor UE măsuri care să evite fragmentarea blocului comunitar, iar Europa să nu dea înapoi de la principiile pe baza cărora a fost construită. Preşedintele susţine că nu este obligatoriu ca UE să aleagă dintre cele cinci scenarii propuse, ba mai mult, în urma discuţiilor ar putea apărea o nouă variantă, “mai convenabilă”. "Nu am fost de părere că este bine să mergem pe variante cum ar fi Europa cu mai multe viteze sau Europa cu două viteze sau Europa cercurilor concentrice. Nu, noi dorim o UE unită şi puternică. Acest lucru a fost şi va fi în continuare prezentat ca şi poziţia României, şi de mine, dar şi de toţi ceilalţi participanţi la dezbatere şi la procesul diplomatic", a transmis Iohannis, într-o declaraţie susţinută pe picior de plecare, la Cotroceni. La Bruxelles se află începând de miercuri şi premierul Sorin Grindeanu. Şeful Executivului a participat ieri la o reuniune a Partidului Socialiştilor Europeni, organizată pentru pregătirea Consiliului European şi s-a întâlnit, printre alţii, cu premierul Suediei, Stefan Lofven, premierul Italiei, Paolo Gentiloni şi cancelarul Austriei, Christian Kern. Grindeanu a avut o scurtă întrevedere şi cu preşedintele Franţei, Francois Hollande. “A fost o discuţie legată şi de situaţia la zi a ceea ce este în România”, a spus Grindeanu, la Bruxelles.

 

Şeful Guvernului a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi au discutat despre poziţia României în UE. “Avem un punct de vedere comun, pe care l-am şi spus. L-a spus şi preşedintele, l-am spus şi eu, l-am întărit”, a precizat Grindeanu.

 

 

 

Klaus Iohannis, preşedintele României: Ar fi contraproductiv dacă UE ar accepta proiecte care sunt accesibile doar unor membri şi altora nu. De fapt, asta ar însemna Europa cu mai multe viteze şi asta în mod clar nu ne dorim.

Subiecte în articol: klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri