Jurnalul.ro Ştiri Social Lefuri grase la județ, buget zero pentru copiii bolnavi

Lefuri grase la județ, buget zero pentru copiii bolnavi

de Mariana Zaharia    |   

Mii de copii bolnavi din România ar putea rămâne fără terapie pentru că cei care ar trebui să le dea bani sunt ocupați cu elaborarea regulamentelor și criteriilor de colaborare cu asociațiile sau ong-urile care îi îngrijesc. Cel puțin aceasta este explicația oficială în județul Argeș, unde un centru înființat în urmă cu 16 ani și pus la punct de americani nu va mai avea niciun leu de la 1 aprilie. Au trimis o simulare de buget la Consiliul Județean Argeș, însă banii nu au venit și nici nu vor ajunge prea repede.

Centrul de zi Marina din Curtea de Argeș a fost înființat în 2002 cu voluntari UNICEF. Atunci, mai mulți terapeuți americani au venit în Argeș să formeze o echipă și să îi învețe pe români să lucreze cu copiii cu probleme - un domeniu nou la noi, pe vremea aceea. Mai mulți sponsori americani au dat și bani pentru asta ani de zile, până când asociația s-a pus pe picioare. Și acest lucru s-a întâmplat atunci când Fundația Hand Rom, cea care se ocupă de centru, a făcut un parteneriat cu autoritățile care plăteau pentru terapiile copiilor cu handicap - prea mulți ca să fie tratați doar de către Protecția Copilului.

Au supraviețuit „mâncând” o mașină

La Curtea de Argeș, sunt 96 de familii sărace care merg cu cei mici la centru. Dintre acestea, 30 au copii cu autism. La începutul anului, conducerea a cerut 1 milion de lei, bani care urmau să fie investiți în salarii și utilități, dar deocamdată nu a primit nici măcar un leu. În aceste trei luni, asociația a supraviețuit din banii dați de un sponsor pentru o mașină. „Am avut 18 angajați. I-am trimis în șomaj pe câțiva dintre ei și au mai rămas 7 angajați. Mai avem 6 care au venit gratuit. Fac voluntariat ca să nu îi lase pe copii de izbeliște, dar nu știu până când. Oricum, și terapeuții rămași lucrează pe bani puțini: 1.400 de lei ia în mână unul, ceea ce înseamnă un brut de 2.500 lei. Din cauza situației am fost nevoiți să le cerem părinților o contribuție de 20 de lei pe ora de terapie și credeți-mă că pentru toți este un efort mare“, a spus Costel Nicolae, directorul executiv Hand Rom. Copiii au făcut progrese prin tratamente, dar dacă nu vor continua, vor intra în regres. Lovite oricum de soartă, familiile spun că pot plăti doar o lună, maximum două.

Maria Anghel are un băiețel de trei ani care suferă de autism. Este mamă singură și are un venit foarte mic, primit ca însoțitor al copilului. De un an și jumătate merge cu el la terapie și spune că a văzut schimbări. E drept, progresele sunt mici, dar fără terapie copilul ei va fi pierdut. „Nu îmi pot permite financiar mai mult. Dau 180 de lei pe săptămână pentru că merg de trei ori câte trei ore. Mă întreb dacă cei care ar putea da banii către centru sunt inconștienți sau dacă pentru dumnealor contează viața acestor copii”, a spus mama.

Simulează bugete și încasează la greu

De la începutul anului, nicio asociație din Argeș nu a mai primit bani de la Consiliul Județean pentru terapie. Șefii județului spun că discuțiile nu s-au terminat. S-au cerut simulări de bugete, se fac planurile referitoare la regulamentul de colaborare cu astfel de asociații, apoi vor fi aprobate în ședință de Consiliu și după, la unii, vor veni și sumele. Tuturor celor care se ocupă de copiii cu probleme li s-a spus același lucru: deocamdată nu sunt fonduri.

Lipsa banilor pentru copii coincide cu mărirea salariilor pentru funcționari. Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, are un salariu de bază peste 8.000 de lei, așa că pleacă acasă cu  11.000 lei lunar, iar cei doi vicepreședinți ai instituției au câte 7.000 de lei, doar venit de bază. Salarii frumușele sunt și la Cabinetul Executiv, unde un consilier este plătit cu aproape 6.000 de lei. Directorul executiv al Direcției Economice câștigă cât vicepreședinții, iar contabilul-șef este plătit cu 7.000 lei. Direcția de Investiții este condusă de un șef care câștigă 9.000 de lei, iar șeful Direcției Tehnice ia cu 1.000 lei mai puțin.

„Ce facem noi acum? Așteptăm o minune pentru că asta ne-a mai rămas. Sponsori nu mai avem, depunerea formularelor prin care primeam acel 2% a fost îngreunată prin modificările fiscale și pierdem și de aici. Până acum noi strângeam hârtiile și mergeam cu ele la Finanțe să le depunem, acum cel care donează trebuie să meargă la ghișeu, iar asta înseamnă timp pierdut și oamenii nu stau la cozi pentru așa ceva”

Costel Nicolae, director Hand Rom

Autoritățile susțin că anul acesta nu au dat niciun ban ONG-urilor pentru că trebuie schimbat modul de colaborare cu aceste asociații și până se pune ceva pe hârtie vor trece cel puțin 30 de zile.

Subiecte în articol: buget zero copii bolnavi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri