Potrivit legii, Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situate într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse alimentare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan.
„Produsele alimentare din oferta Punctului Gastronomic Local se prepară din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase”, se arată în lege.
Proiectul a fost inițiat de 92 de parlamentari PNL și PSD.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional, pe 29 noiembrie cu unanimitate de voturi.
(sursa: Mediafax)