Jurnalul.ro Ştiri Observator Legile Justiţiei: 90 de zile pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti

Legile Justiţiei: 90 de zile pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a adoptat marţi un amendament al PSD la alegea 304/2004 privind organizarea judiciară, protrivit căruia judecătorii vor trebui să îşi motiveze deciziile în cel mult 90 de zile de la pronunţare.

 

”Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazurile temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile de cel mult două ori”, se arată la alineatul (3) al articolului 16 din legea 304/2004.

Amendamentul, propus de PSD, a fost adoptat cu majoritate de voturi, fiind înregistrată o singură abţinere.

Principalul avocat al prevederii a fost preşedintele comisiei speciale, fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, care a argumentat că în prezent, în lipsa unei astfel de reglementări, sunt cazuri în care judecătorii ajung să iasă la pensie fără a redacta motivările deciziilor luate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri