Semne de nervozitate legate de activitatea DNA apar şi în tabăra liberalilor care, până acum, au impus membrilor de partid să se retragă din funcţii după începerea urmăririi penale. Achitarea definitivă a lui Ludovic Orban care, din cauza dosarului penal a trebuit să renunţe la candidatura la Primăria Capitalei în 2016, impune o revizuire a politicii PNL în aceste chestiuni, crede deputatul Adriana Săftoiu, opinie exprimată într-o postare pe Facebook.
„Acum, sincer... după achitarea lui Ludovic Orban, mi se pare cam exagerat să mai cerem în gura mare ca politicianul acuzat de DNA să îşi dea demisia, să renunţe la orice funcţie. Căci, iaca, renunţă, stă doi ani (caz fericit), şanse mari ca relaţiile lui personale, cariera lui să meargă la vale. Şi apoi e achitat. Drept urmare, până la sentinţa finală, oricine are dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi lăsat în pace”, a scris Adriana Săftoiu. Mai mult, deputatul PNL îi critică şi pe cei care consideră că procurorii anticorupţie au întotdeauna dreptate. „Nu ştiu cine a fost procurorul în cauză, dar el nu a devenit "celebru", nu a fost pus în luminile rampei, nu a fost arătat cu degetul. Îmi pare rău pentru toţi cei care acceptă greu că nu întotdeauna când DNA acuză se şi adevereşte”, a mai afirmat Săftoiu. Deşi nu existat până acum poziţii critice laadresa DNA în rândurile liberalilor şi ei au fost afectaţi de dosarele deschise de către subordonaţii Codruţei Kovesi. Pe lângă Ludovic Orban, cel mai răsunător dosar al unui fruntaş liberal este cel al lui Vasile Blaga, copreşedinte al PNL în tandem cu Alina Gorghiu, în perioada 2015-2016. Deocamdată, Blaga are o decizie de achitare, în octombrie 2017 în primă instanţă într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă. În noiembrie 2016, Blaga a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti deoarece ar fi luat mită de 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan.
Potrivit statutului PNL, partidul retrage sprijinul politic pentru membrii săi care deţin funcţii în administraţia locală sau centrală dacă împotriva acestora s-a început urmărirea penală. Suspendarea din funcţiile de conducere din partide survine în caz de reţinere sau arestare preventivă, iar după condamnarea în primă instanţă sancţiunea este suspendarea din calitatea de membru.
Adriana Săftoiu invocă prezumţia de nevinovăţie în cazul politicienilor acuzaţi de procurori