Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1 merge pe sârmă

Liga 1 merge pe sârmă

de Adi Munteanu    |   

Weekendul viitor se reia campionatul Ligii 1 cu mari emoții. Condițiile impuse de Ministerul Sănătăți și adoptate de FRF și LPF sunt foarte dure însă o parte din reguli au stârnit reacții dure din partea conducătorilor de cluburi. Una din ele este interdicția ca fotbaliștii să își mai clătească gura cu apă și apoi să o scuipe. Cei care încalcă această regulă primesc imediat cartonașul roșu și 12 etape de suspendare!

 

A rămas doar o săptămână până la reluarea Ligii 1 și s-au publicat, cu mare întârziere, noile reguli de desfășurare a meciurilor. În urmă cu un an, astfel de propuneri ar fi stârnit zâmbete. Acum însă, aceste reguli stârnesc reacții dure.

Condiții stricte pentru reluarea competiției: Este interzis dușul fierbinte de după meciuri!

Condițiile de securitate epidemiologică pentru disputarea meciurilor sunt foarte stricte: vestiarele vor fi închise, titularii, separați de rezerve, rezervele stau la distanță una de alta, cine nu este pe teren este obligat să poarte mască, ședințele tactice sunt interzise pe teren, antrenorul nu are voie să cheme mai mult de doi jucători la margine pentru a le da indicații, este interzis să te îmbrățișezi cu coechipierii după marcarea unui gol. Încălcarea lor se pedepsește cu cartonaș galben sau roșu, după caz, la latitudinea arbitrului.

 

Cea mai dură sancțiune: la primul jucător găsit pozitiv cu coronavirus, întreaga echipă este suspendată din campionat

 

În ceea ce privește „infracțiunile” mai grave, pedepsele sunt mult mai aspre. De exemplu, dacă un fotbalist își clătește gura cu apă și o scuipă pe teren (un gest-reflex la majoritatea jucătorilor de fotbal, de cele mai multe ori necontrolat), gestul aduce imediat cartonaș roșu și suspendarea pentru 12 etape! Apoi, dacă mai mulți jucători fac împreună dușul fierbinte de după meci (important pentru recuperarea după efortul depus 90 de minute), fapta duce automat la intrarea în carantină a acestora pentru o săptămână.

 

Cea mai dură prevedere este aceea că dacă un jucător sau membru al staffului tehnic este depistat pozitiv cu coronavirus, echipa este exclusă din campionat și rezultatele din play-off (sau play-out) sunt anulate. Această ultimă regulă era inițial mai dură, în sensul că o echipă putea fi exclusă și dacă magazionerul sau portarul erau depistați cu COVID. La presiunea cluburilor acest punct a fost eliminat, însă cu condiția ca „personalul nesportiv” al unei echipe să nu fie nicio secundă în contact cu „personalul sportiv”.

 

Cluburile, cu cel 500 de spectatori în tribune

Având modelul Ungariei, care a reînceput campionatul cu spectatori în tribune, cluburile de la noi au cerut și ele prezența a 500 de spectatori pe stadion, cu respectarea distanțării sociale. A venit însă replica ministrului Ionuț Stroe, care a spus că, momentan, nu se pune problema publicului pe stadioane. „Publicul nostru de fotbal este entuziast și este greu de controlat”, a declarat ministrul.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri