UPDATE CFR Cluj s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a terminat la egalitate, 2-2 (2-1), cu formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv, marţi seara, la Netanya, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Pentru campioana României au punctat Juan Culio (19 - penalty) şi Mario Rondon (42), iar pentru gazde au înscris Nick Blackman (15) şi Yonatan Cohen (48).
CFR a avut prima ocazie a meciului, în min. 13, când Rondon a ratat din careul mic, la un şut-centrare al lui Susic.
Maccabi a reuşit să deschidă scorul în min. 15, după o fază confuză, Nick Blackman marcând din apropiere, după o bâlbâială a apărării clujene, însă dintr-o poziţie de ofsaid reactivată.
Clujenii au revenit la scurt timp, Culio egalând din penalty, după ce Bordeianu a fost faultat de Schechter în careu.
Echipa antrenată de Dan Petrescu a continuat momentul bun, iar şutul lui Deac din lovitură liberă a fost respins în corner de portar (24).
Maccabi a irosit două situaţii mari, prin Rikan (32), care a tras peste poartă din careu, şi Schechter (35), care a deviat cu călcâiul, fiind foarte aproape de gol.
Ardelenii au preluat conducerea în min. 42, când venezueleanul Rondon a reluat cu capul mingea respinsă de portar, la şutul lui Culio.
Maccabi a reuşit egalarea la scurt timp după pauză, prin Cohen (48), cu un şut de la 16 metri.
Acelaşi Cohen (61) a expediat un şut bun, de la circa 25 de metri, dar Arlauskis a fost la post. Lituanianul s-a remarcat şi în min. 73, la şutul lui Atar.
Maccabi nu a mai reuşit faze notabile, CFR reuşind să blocheze încercările ofensive ale gazdelor.
CFR s-a calificat meritat în turul al treilea preliminar, unde o va întâlni pe Celtic Glasgow, care a dispus cu 5-0 de Nomme Kalju (Estonia) în prima manşă. Maccabi va juca în turul al treilea preliminar al Europa League cu Suduva (Lituania), care a surclasat-o pe SP Tre Penne (San Marino) cu 5-0 în prima manşă.
Maccabi Tel Aviv - CFR Cluj 2-2 (1-2)
Au marcat: Nick Blackman (15), Yonatan Cohen (48), respectiv Juan Culio (19 - penalty), Mario Rondon (42).
Netanya, Stadionul Municipal
Liga Campionilor - turul al doilea preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 0-1.
Au evoluat echipele:
Maccabi: 17. Andreas Gianniotis - 30. Maor Kandil (28. Andre Geraldes, 59), 31. Shahar Piven, 3. Jair Amador, 27. Ofir Davidzada - 42. Dor Peretz, 6. Dan Glazer - 22. Avi Rikan (24. Yonatan Cohen, 46) - 9. Nick Blackman (16. Eliran Atar, 72), 11. Etey Shechter, 15. Dor Micha (căpitan). Antrenor: Vladimir Ivic.
Rezerve neutilizate: 19. Daniel Tenenbaum - 10. Chikeluba Ofoedu, 25. Aaron Schoenfeld, 77. Ruslan Barsky.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinícius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 8. Damjan Djokovic, 37. Mihai Bordeianu, 19. Juan Culio - 10. Ciprian Deac (7. Adrian Constantin Păun, 52), 99. Mario Rondon (20. George Ţucudean, 82), 9. Billel Omrani (30. Andrei Mureşan, 86). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla, 77. Ionuţ Peteleu, 92. Mike Cestor.
Arbitru: Marco Fritz; arbitri asistenţi: Christian Gittelmann, Dominik Schaal; arbitru de rezervă: Sven Jablonski (toţi din Germania)
Cartonaşe galbene: Deac (14), Atar (74), Burcă (90).
CFR Cluj conduce formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv cu scorul de 2-1, la pauza meciului care are loc marţi seara, la Netanya, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Campioana Israelului a deschis prin Nick Blackman (15), după care CFR a punctat de două ori, prin Juan Culio (19 - penalty) şi Mario Rondon (42).
stire initiala CFR Cluj începe meciul cu Maccabi Tel Aviv cu aceeaşi formulă ca la Cluj-Napoca, marţi, la Netanya, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
CFR s-a impus în Gruia cu 1-0 şi va miza pe aceeaşi defensivă, cu Susic şi Camora pe flancuri, Vinicius şi Burcă în centrul apărării. Ca noutate, atacantul George Ţucudean se află pe banca de rezerve.
La Maccabi au fost titularizaţi Blackman şi Micha, în locul lui Ofoedu şi Cohen.
Echipele de start:
Maccabi: 17. Andreas Gianniotis - 30. Maor Kandil, 31. Shahar Piven, 3. Jair Amador, 27. Ofir Davidzada - 42. Dor Peretz, 6. Dan Glazer - 22. Avi Rikan - 9. Nick Blackman, 11. Etey Shechter, 15. Dor Micha (căpitan). Antrenor: Vladimir Ivic.
Rezerve: 19. Daniel Tenenbaum - 10. Chikeluba Ofoedu, 16. Eliran Atar, 24. Yonatan Cohen, 25. Aaron Schoenfeld, 28. Andre Geraldes, 77. Ruslan Barsky.
CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinícius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 8. Damjan Djokovic, 37. Mihai Bordeianu, 19. Juan Culio - 10. Ciprian Deac, 99. Mario Rondon, 9. Billel Omrani. Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: 12. Cosmin Vâtcă - 5. Yacouba Sylla, 7. Adrian Constantin Păun, 20. George Ţucudean, 30. Andrei Mureşan, 77. Ionuţ Peteleu, 92. Mike Cestor.
Arbitru: Marco Fritz; arbitri asistenţi: Christian Gittelmann, Dominik Schaal; arbitru de rezervă: Sven Jablonski (toţi din Germania)
AGERPRES